Pe Dean Street 56 este o clinică londoneză specializată în depistarea şi tratamentul HIV. Ea a fost nevoită să prezinte scuze, după ce a divulgat din greşeală numele a aproape 780 de pacienţi afectaţi de virusul imunodeficienţei umane (HIV), scrie The Guardian (miercuri, 2 septembrie). Eroarea a fost comisă la expedierea unui newsletter pacienţilor, în care numele destinatarilor şi e-mail-urile adresate nu au fost protejate, cum se întâmplă de obicei. Mesajul a fost adrest pacienţilor monitorizaţi pentru HIV, care şi-au dat acordul ca clinica să le experideze rezultatele medicale prin curier electronic. Cîteva ore după comiterea erorii, clinica a trimis un alt doilea e-mail cu scuzele din partea directorului NHS Trust's Chelsea and Westminster.
Purtătorul de cuvânt al clinicii a declarat că a fost o „eroare umană” şi că funcţionarul care este la originea acestui incident este „bulversat”.
Îmi este greu să înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva în zilele noastre, a reacţionat unul dintre pacienţii clinicii, care a primit e-mail-ul cu pricina. Primindu-l, am văzut lista destinatarilor şi am recunoscut numele unor persoane despre care uitasem că sunt bolnave. Ajunsă în mâinile unor profitori, această listă este dinamită, mai spune acesta.
Agenţia britanică însărcinată cu misiunea de protejare a datele ar putea deschide o anchetă, potrivit The Guardian.