"Aici avem în vedere câteva lucruri discutate cu domnul președinte al CNAS, Radu Țibichi. Vorbim de continuarea și extinderea contractelor privind tratamentul fără interferon pentru hepatita C. În felul acesta vor fi ajutați peste 10 mii de oameni. (...) Vor fi reluate negocierile pentru medicamente pentru melanom malign, cancer de prostată, cancer pulmonar. Vom negocia alte molecule pentru tratarea unor afecțiuni oncologice, cardiovasculare, diabet zaharat și altele. De asemenea, la nivel de servicii avem în vedere, sigur, continuitatea acordării serviciilor medicale, a medicamentelor, dispozitivelor medicale până la sfârșitul anului, dar se va pune accent pe stimularea serviciilor în tratament ambulatoriu", a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.