Nu se cheamă sărbători de iarnă dacă am scăpat fără niște arsuri în capul pieptului. "De la prea multă mâncare",ar sări unii cu gura! Înainte să ne stea sarmaua în gât de rușine după așa festin, merită știut că refluxul esofagian și arsurile gastrice nu sunt pedeapsa pentru proastele obiceiuri alimentare. Faptul că sunt prezente la o persoană din trei, duce la etichetarea lor drept simptome curente, obișnuite, normale.
Apariția arsurilor ține de mecanica închiderii sfincterului cardia, aflat la unirea esofagului cu stomacul iar cauza este inervația nervoasă. Musculatura netedă a acestui sfincter, independentă de voința noastră, este controlată de 2 sisteme nervoase diferite, unul central și altul abdominal, digestiv.
Ca în orice situație în care există 2 păreri, și dubla inervație a cardiei poate da greș, poate avea scăpări. Cele două sisteme nervoase trebuie să meargă mână în mână, să păstreze ritmul, cadența. Funcționarea lor e ca unda verde de la semafor, trebuie să fie sincronizate și să permită înaintarea continuă a alimentelor DOAR dinspre esofag spre stomac, cu sens unic. Problema apare când "semafoarele" se desincronizează, circulația se încurcă iar sucul acid din stomac o ia în sus pe contrasens, vine in contact cu mucoasa esofagului și arsura e gata.
Nu înghițiți un pumn de antiacide, nu trebuie neutralizată secreția gastrică, trebuie doar restabilită cadența, redobândit ritmul. Strategia care ne ajută să scăpăm de arsurile digestive și de refluxul gastro-esofagian, similar unui agent de circulație, are ca obiectiv dirijarea celor 2 sisteme nervoase către direcția corectă: circulați, avansați, pe aici, tot înainte spre stomac, haideți, haideți, nu aveți voie să vă întoarceți!! Metoda practică pentru a reuși asta este să bem apă cu înghițituri mici sau să mestecăm gumă de mestecat. Reflexul de înghițire are rolul de a imprima ritmul și a impune direcția, un fel de un-doi-trei spus de profesor la o clasă de dans. Deci înghițind puțin și des restabilim circulația corectă a mâncării și a sucurilor digestive, sincronizăm închiderea eficientă a cardiei prin cele 2 mecanisme nervoase care astfel vor luca in tandem, fără pași greșiți, fără să se mai calce pe picioare. Vreți să nu vă mai ardă și să nu vă mai vină înapoi pe gât? Stingeți cu apă, scrie Mihaela Bilic, pe Facebook.