Un proiect, care vizează reducerea cantității de antibiotice care se găsesc în farfuria oamenilor, a fost votată recent cu o largă majoritate de Parlamentul european. Potrivit eurodeputaților, care s-au pronunțat asupra acestui proiect, care reglementează folosirea medicamentelor veterinare, antimicrobienele nu vor fi folosite în nici un caz pentru îmbunătățirea performanțelor în ferme sau pentru a compensa non-respectarea regulilor de bună practică în creșterea animalelor.
În prezent, dacă un animal dintr-o fermă se îmbolnăvește, în mod curent, profilactic, sunt tratate toate animalele, cu scopul de a evita transmiterea bolii. Astfel, carnea cu antibiotice este în farfuria consumatorilor, aceasta fiind o explicație a antibiorezistenței. Este motivul pentru care deputații europeni au cerut interzicerea tratamentului cu antibiotice administrat colectivității de animale în scop prevenitv și susțin măsurile de stimularea realizării de noi medicamente.
Antibiorezistența depășește cancerul la decese
Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra riscului ca populația globului să se întoarcă la era post-antibiotice, când antibiorezistența va provoca, anual, mai multe decese decât cancerul.
Este timpul să luăm măsuri energice, a declarat raportorul Francoise Grossetete. Europarlamentarul a mai precizat că trebuie interzisă folosirea antibioticelor în scop preventiv, vânzarea online a acestor medicamente, a vaccinurilor și produselor psihotrope, ceea ce nu înseamnă reducere arsenalului terapeutic pe care veterinarii îl au la dispoziție, ci încuajarea cercetătorii și inovației în acest sector.
Negocierile pe acest subiect cu statele membre ar trebui demarate din 2017. Când statele membre și Parlamentul european vor ajunge la un acord, noua reglementare va intra în vigoare într-un termen de doi ani.