Postul Paştilor va începe anul acesta mai devreme, iar creştin-ortodocşii vor lăsa sec de carne duminică, 11 februarie.
Nici ziua de 10 februarie nu este o simplă sâmbătă, ci o sărbătoare importantă de comemorare a celor adormiţi: Moşii de iarnă.
Biserica Ortodoxă îi pomeneşte, astfel, pe cei trecuţi la Domnul: moşii şi strămoşii noştri cei din veac adormiţi.
Se face, aşadar, pomenire pentru toţi cei pe care noi, astăzi, nu-i mai ştim şi, poate, unii n-au avut parte de slujbele rânduite din felurite pricini, fie ca au murit pe neaşteptate, departe de casă, pe mare, în munţi, în războaie, de foc, de ger, fiind cuprinşi în pomenirea obştească din această sâmbătă premergătoare Postului Mare.
În această zi se săvârseşte Sfânta Liturghie care este urmată de slujba parastasului pentru cei adormiţi. Credincioşii pregătesc colivă, colaci, plăcinte, piftii, după obiceiul locului, pe care, după ce sunt sfinţite de preot, le dau de pomană pentru sufletul celor adormiţi.
Cuvântul bogogdaproste, rostit de cei care primesc milostenia, nu este întâmplător. Provine din slava veche, «Bogda prostí» însemnând Domnul să-i ierte (pe morţii tăi).
Moşii de iarnă, numiţi şi Moşii Mari, sunt prăznuiţi întotdeauna sâmbăta, iar pentru sufletul morţilor, în Oltenia se obişnuieşte să se dea de pomană şi răcituri (piftii) sau sarmale.
Cu atât mai mult cu cât a doua zi, duminică, este lăsatul secului de carne, ce poartă numele, în Banat şi în Transilvania, de lăsatul secului de clisă. Odată cu Moşii de iarnă, se fac pomeniri pentru cei adormţi în fiecare sâmbată din Postul Mare, până la Sâmbăta lui Lazar, ultima dinaintea Săptămânii Patimilor.
După ziua lăsatului sec de carne, urmează o săptămână specială, numită Săptâmana albă sau a brânzei.
În Săptămâna albă este permis consumul de lapte, brânză şi ouă. Săptămâna albă este numită în lumea satului românesc şi Săptămâna nebunilor.
Denumirea provine de la un obicei prin care, în acest interval care desparte lăsatul secului de carne de intrarea totală în Postul Paştilor, bărbaţii îmbrăcau straie femeieşti şi mergeau prin şezători ca să danseze fetele şi nevestele. În Bucovina, făceau “nerozii, nebunii şi glume” (Simion Florea Marian – Sărbătorile la români).
Despre obiceiurile din Banat etnologul Ion Ghinoiu consemnează: “O nuntă parodie (…) se desfăşura în ziua Lăsatului Secului de Clisă prin satele bănăţene.
După ce se mascau mireasă, mire, popă, dascăl, nuntaşi de rând porneau pe uliţele satului cu govia (mireasa) şi mirele în frunte. Pe drum ţucau fetele şi nevestele tinere, se repezeau după copii, speriindu-i.
Cununia se desfăşura la un pom în care se anina un clopot. De la pomul cununiei, cortegiul se va îndrepta spre râu, unde «însurăţeii» se spălau pe mâini cu apă turnată dintr-o vadră. Mascaţii mergeau apoi pe la casele oamenilor unde erau cinstiţi cu rachiu, ca la ospeţele adevărate”.
Şi astăzi, obiceiuri asemănătoare - Cucii – se păstrează la Brăneşti Ilfov.
(Fotografie: www. doxologia.ro)
