Consiliul Naţional al Cinematografiei a anunţat miercuri care este propunerea României pentru premiul Oscar – secţiunea Cel mai bun film străin, 2017.
Este vorba despre filmul Fixeur, în regia lui Adrian Sitaru, pelicula fiind desemnaă, cu majoritate de voturi, de un juriu format din: Dana Duma –preşedinte, Călin Căliman, Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Doinel Tronaru şi Eugenia Vodă.
Realizat în 2016, filmul prezintă povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.
Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.
„Fixeur este un film despre abuz și manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru.
”Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai spune regizorul.