Regiunea Donbas din Estul Ucrainei a adus din nou Kremlinul și Kievul într-un punct nevralgic. Potrivit Ukraine Today, Consiliul de Securitate și Apărare al Ucrainei a sesizat implementarea planificată de noi forțe militare ruse în zonă. „Se formează o nouă infrastructură militară menită să asigure implementarea de unități suplimentare a trupelor rusești pe teritoriul ocupat de către aceștia în Ucraina”, a declarat Oleksandr Turcinov, secretarul general al Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei.
Mai precis, inginerii militari ruși au amplsat cinci poduri mobile peste râul Siverski Donets, cel care marchează frontiera dintre Rusia și Ucraina, precum și drumuri de acces către aceste poduri.
Turcinov precizează că acestă manevră reprezintă încă o dovadă clară a implicării directe a armatei ruse în războiul declanșat de Kremlin în partea de est a Ucrainei. Prin urmare, dacă invazia rusă se extinde, Ucraina este pregătită să declare legea marțială.
În speranța că se va ajunge la încetarea conflictelor, Parlamentul de la Kiev a adoptat în septembrie anul trecut un proiect de lege prin care Donbas (include regiunile Donețk și Luhansk) obținea mai multă autonomie și dreptul de a organiza alegeri locale, iar pe 12 februarie anul acesta se ratifica la Minsk acordul privind încetarea focului în Ucraina.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei Ucrainei, citat de Ukraine Today, forțele ruse și separatiste au încălcat acordul de încetare a focului în zonă de aproape 100 de ori în ultimele 24 de ore.