Trump, dat în judecată de utilizatorii Twitter

13 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Trump, dat în judecată de utilizatorii Twitter

Un grup de utilizatori Twitter l-au dat în judecată pe preşedintele american Donald Trump pentru că ar fi încălcat Primul Amendament din Constituţia americană. Ei susţin că liderul de la Casa Albă i-a blocat după ce au postat mai multe critici la adresa lui pe reţeaua de socializare, relatează independent.co.uk

Procesul vine după mai multe atacuri ale lui Trump împotriva mai multor instituţii de presă care au publicat articole nefavorabile despre el şi administraţia pe care o conduce. 

În timp ce administraţiaTrump ţine mai puţine briefinguri de presă decât administraţiile anterioare, care aveau întâlniri aproape zilnice cu jurnaliştii, apetitul preşedintelui american pentru utilizarea reţelelor sociale este fără precedent. 

“Contul de Twitter real al preşedintelui, @realDonaldTrump, a devenit o sursă importantă de ştiri şi informaţii despre guvern, dar şi un important forum în care se discută despre preşedinte”, a precizat Knight First Amendment Institute de la Universitatea Columbia în plângerea înaintată din partea unui grup de utilizatori Twitter. 

"Într-un efort de a suprima disidențele de pe acest forum, pârâții au fost  excluşi - utilizatorii Twitter, care au criticat președintele sau politicile sale, fiind blocaţi. Această practică este neconstituțională, iar procesul încearcă să-i pună capăt "

Grupul i-a dat în judecată și pe Sean Spicer, secretarul de presă al Casei Albe și directorul executiv al comunicațiilor, și pe Daniel Scavino, directorul Social Media al Casei Albe, spunând că "pe baza informațiilor și a propriilor credințe" ambii au capacitatea de a bloca și de a debloca accesul unor persoane la contul @realDonaldTrump. 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră