Nişte constructori spanioli au distrus un mormânt neolitic vechi de 6000 de ani, punând în loc o masă şi bănci de de picnic din ciment, scrie mirror.co.uk. Mormântul este o relicvă a primilor locuitori din Cristovo de Cea, în nord-vestul Spaniei, regiunea Galicia, fiind ridicat acum 4000 de ani, î.e.n.
Mormântul a fost înregistrat de guvernul regional ca sit de interes local, dar autorităţile locale au susţinut că nimeni nu le-a spus că este vorba despre un sit istoric. Alarma în acest caz a fost dată de un ONG local de protecţia mediului, Ecoloxista Outeiro de Carballino.
"Amplasarea acestori bănci din beton a provocat daune ireparabile sitului preistoric", susţin aceştia. Primarul din Cristovo de Cea, Jose Luis Valladores, a refuzat să-şi prezinte scuze atunci când i s-a spus că ONG-ul a avertizat că situl va fi distrus. El a susţinut că nici ONG-ul şi nici cei de la Patrimoniu nu i-au spus despre importanţa acestui sit.
"Situl nici măcar nu a fost marcat şi, logic, ar fi fost ca ei să contacteze consiliul local pentru ca noi să putem proteja mormântul", a declarat primarul pentru Huffington Post, ediţia de Spania. El a adăugat că, în orice caz, guvernul regional trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru siguranţa sitului şi nu consiliul local.
Departamentul pentru Cultură din Galicia a început o anchetă după ce a fost bombardată cu plângeri, iar procurorii investighează şi ei cazul.
Citiţi mai multe ştiri din Externe!