În Paris, Avenue Montaigne reprezintă Mekka oricărui bogătaș și a tuturor parveniților ahtiați după expunerea inițialelor fashion, precum „LV”, „H” sau „CC”. Aici zeci de magazine cu mărci de lux se întind de-a lungul și de-a latul străzii, spre extazul celor sus-amintiți. E un bulevard superb, de altfel, privat de vacarmul celorlalte zone turistice și locul unde poți respira în voie Parisul chic de altă dată. Astăzi este aproape gol. Pe la mijlocul lui însă, în apropiere de o intersecție, o familie de români stă pe trotuar și cerșește. Remarc curățenia din jurul lor; rezonează perfect cu ceea ce găsești în această zonă elitistă. Ezit să le vorbesc – „Parcă n-am chef de asta azi!” - și trec de ei. Dar totuși, care e povestea lor?
Cristina și Florin sunt din Călărași și au ajuns în Franța în urmă cu două luni, spun ei. După ce a lucrat trei luni în sectorul de amenajări interioare, în Italia (Calabria), Florin a fost momit de către un italian să vină în Paris pentru a executa aceleași servicii. Și-a luat bagajul, soția și cei trei copii în vârstă de unsprezece, opt și doi ani și a ajuns în Hexagon cu mari speranțe că aici soarta îi va surâde. Da’ de unde! După două săptămâni, italianul și-a luat mâna de pe el, iar cei cinci au ajuns în stradă. Povestea asta cu italianul păcălici îmi pute, dar las de la mine, nu intru în detalii. Și asta pentru că sunt fascinată de ochii copiilor săi. Superbi copiii!
„Am luat deja legătura cu un asistent social. Vreau să obțin pentru familia mea o locuință și să fac cursuri gratuite de limbă franceză, ca pe viitor să îmi găsesc un loc de muncă. Nu vrem să ne întoarcem în România! Vrem să le facem un rost copiilor în Franța. Până la toamnă, vreau ca ai mei copii să meargă la școală aici!” Până una alta, cei cinci dorm într-o gaură de metrou, iar Florin mărturisește că paznicul de acolo le-a devenit aliat. Cel mai probabil, tot de dragul copiilor. Au decis să vină să cerșească în această zonă exclusivistă întocmai că celelalte puncte cheie ale Parisului sunt „ocupate” de alți români defavorizați și nu vor să intre în diverse conflicte. Pe de altă parte, aici e peștele cel mare, iar ei știu foarte bine treaba asta. Când prinzi ceva, prinzi, nu te încurci cu mărunțișuri! Îmi este dat să văd cu proprii mei ochi. La un moment dat, trece o tănâră de culoare, înaltă, bine îmbrăcată care filmează cu smartphone-ul ei bulevardul împânzit de magazine de lux. Se oprește în dreptul familiei nevoiașe, le dă o bancnotă de zece euro (sumă pe care alți cerșetori o fac într-o zi), după care mă roagă să îi fac o poză în fața magazinului preferat.
Florin e fericit, la fel și copiii. „Ne-ați purtat noroc!” Iar eu plec și mai fericită.
________________________________
Citiți și:
Selfie cu un roman al străzii din Paris. Florentina: "România ne dăunează!"
Selfie cu un român al străzii din Paris. Alina, 22: „În Franța nu mă simt discriminată!”
Selfie cu un român al străzii din Paris. Maria, 30: „Chiar dacă muncesc, continui să cerșesc!”
Selfie cu un român al străzii din Paris. Maria, 40: „Am fugit în Franța, iar soțul meu nu știe!”
