Asociația Românilor din Palm Beach, Florida, prin vocea lui Sorin Roiban, a publicat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care își arată nemulțumirea față de intervenția reală a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în gestionarea problemelor apărute după producerea uraganului. Românul punctează, în mesajul de mai jos, faptul că există o discrepanță între comunicatele anunțate cu emfază de minister și ceea ce s-a făcut în mod real, în teren, la locul tragediei.
"Ministerul Afacerilor Externe al României a remis o serie de communicate începând cu data de 7 septembrie 2017 în care a promovat cu mare emfază o așa-zisă “Celulă de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), activată din dispoziţia ministrului afacerilor externe pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul IRMA”.
Ca români trăitori în Florida și loviți de uraganul IRMA precizăm că aici nu s-a știut și nu se știe nici acum despre o astfel de inițiativă a Ministerului Afacerilor Externe român.
Am luat legătura cu mulți cetățeni români din zonă, de la preoți și pastori la alți români implicați în viața comunității, iar răspunsul lor unanim a fost că nu au auzit despre o asemenea “celulă de criză”. De asemenea, acestia au afirmat ca nu au fost contactați de nimeni din partea statului român pentru a afla de pe teren cum sunt românii loviți de urganul IRMA.
Consulatul General și Ambasada României de la Washington D.C. sunt recunoscute pentru lipsa de interes, pentru birocrația excesivă și pentru fățărnicia cu care pretind că-i servesc și reprezintă pe românii din Statele Unite.
Am făcut un exercițiu de test a liniei speciale, menționată în comunicatul MAE, si am sunat la numărul de urgență. Mi-a răspuns un domn care, pe un ton inchizitoriu și fără să se recomande, a început să îmi explice că dânșii nu stau de vorbă cu românii de aici pentru că, “în cazul în care apar victime umane, discută direct cu Departamentul de Stat al SUA”.
Cu alte cuvinte, “Celula de criză” a MAE a fost creată pentru a număra eventualii români cazuți victime în fața uraganului IRMA.
Ca români-americani am învățat să fim independenți și să nu depindem de ajutorul statului, cu atât mai mult de cel al statului român. Este trist însă să vedem că funcționari publici se împăunează cu astfel de acțiuni când nici măcar un telefon nu au dat in zonă pentru a afla de la cetățenii români ce se intamplă.
Inchei mulțumind presei și în special televiziunilor din România care, în această perioadă grea pentru românii din Florida, ne-a unit cu românii din țară. I-am simțit pe toți atât de aproape încât am fost copleșiti de mesajele de încurajare și am simțit că există cu adevărat un spirit național, un “neam unit”.
Le multumim tuturor romanilor care, prin mesaje si rugăciuni, au fost alături de noi, în fiecare oră din zi și din noapte, de-a lungul întregului parcurs distructiv al uraganului Irma", a scris Sorin Roiban pe contul său de Facebook.