Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a vizitat vineri, la Norwich (estul Angliei) o expoziție despre insulele Fidji, în prima ieșire publică, după o viroză puternică ce a împiedicat-o să participe la slujbele de Crăciun și Anul Nou, transmite AFP.
La evenimentul expozițional, Suverana, în vârstă de 90 de ani, a purtat un mantou și o pălărie de culoare roz.
De la acest eveniment a lipsit prințul consort Philip (95 de ani), din cauza unor obligații particulare, a anunțat Palatul Buckingham într-un comunicat.
Regina Elisabeta a II-a nu a participat la slujbele de Crăciun și Anul Nou de la reședința regală Sandringham, din cauza unei răceli severe.
Suverana a fost foarte rar în situația de a anula vizite din motive de sănătate. De altfel, potrivit presei britanice, în anul 2014, Regina Elisabeta a II-a a dat curs unui număr de 393 de angajamente oficiale și în 2015, la 341.