Partidul radical naționalist Jobbik i-a cerut sâmbătă premierului conservator Viktor Orban să organizeze o reuniune de criză cu toți liderii partidelor parlamentare și cu liderii grupurilor politice din legislativul de la Budapesta în legătură cu problemele legate de imigrație, informează MTI, citat de agenţia Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Adam Mirkoczki, a declarat că Jobbik dorește ca fiecare partid să trimită propuneri „într-o atmosferă ceva mai informală" și să se ajungă la un minim consens național în această privință. Jobbik ar vrea ca reuniunea de criză să aibă loc miercuri, înaintea unei sesiuni extraordinare a parlamentului de la Budapesta, care urmează să se desfășoare joi și vineri. Reuniunea de criză i-ar oferi o șansă lui Orban și partidului său Fidesz de a demonstra că doresc într-adevăr să asculte și alte opinii pe tema imigranților, a adăugat Mirkoczki.
Pe de altă parte, liderul Partidului Socialist (de opoziție), Jozsef Tobias, a declarat sâmbătă că cele mai serioase provocări cu care se confruntă Ungaria sunt imigrația și imigrația de tranzit. Prezent la o reuniune a partidului la Mor (vestul Ungariei), Tobias a acuzat guvernul că nu a reușit să ia măsuri reale pentru a spori siguranța cetățenilor maghiari în ultimele opt luni și că „a cules ce a semănat: divizare și ură". Guvernul ar fi trebuit să acționeze într-o manieră responsabilă și să asigure resursele necesare pentru întărirea poliției de frontieră, a spus Tobias, care crede că Ungaria ar trebui să găsească o soluție comună cu Europa în privința imigrației.
În replică, reprezentanți ai Fidesz (conservator, aflat la guvernare — n.r.) au scris într-un comunicat de presă că, dacă ar fi după socialiști, frontierele Ungariei ar trebui să rămână fără apărare și toată lumea ar trebui să aibă dreptul să intre în țară și în Uniunea Europeană. „Piețele și străzile noastre ar fi pline de imigranți ilegali. Liderii Partidului Socialist adoptă aceeași poziție iresponsabilă pe care o adoptă și Uniunea Europeană, a cărei politică privind imigrația a dat greș în mod evident", se menționează în declarația Fidesz.