După tragedia celor 71 de morţi din „camionul groazei”, găsit pe o autostradă din Austria, poliţia austriacă a mai descoperit un camion cu refugiaţi, relatează focus.de. În vehicul se aflau 26 de refugiaţi, dintre care trei copii se află în pericol de moarte, din cauza deshidratării.
Poliţia a reuşit să-i salveze de la moarte, practic, oprind camionul pe drumul naţional 148 la Braunau, pentru control, au anunţat autorităţile austriece, citate de Focus.
Refugiaţii, care provin din Siria, Afganistan şi Bangladesh, călătoriseră înghesuiţi într-un spaţiu impropriu, iar copii erau deshidrataţi sever din cauza lipsei de apă.
Aceştia au fost internaţi împreună cu părinţii lor la spitalul din Braunau.
Şoferul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut. Focus nu precizează naţionalitatea şoferului, dar potrivit derstandard.at, acesta ar fi român.
Şi autoritățile ungare au reținut sâmbătă pe autostrada M5, lângă orașul Roszke, în apropiere de Serbia, patru cetățeni români care transportau cu un camion 21 de refugiați, 10 sirieni și 11 afgani, relatează presa ungară.
Puțin după miezul nopții, agenți ai poliției ungare au oprit două vehicule pe autostradă și, într-unul dintre ele, cu număr de înmatriculare bulgar, au descoperit 10 refugiați sirieni și 11 afgani. Poliția a confiscat vehiculul și a început cercetările împotriva șoferilor pentru „asistență în vederea șederii ilegale” în țară.
UPDATE
Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, la solicitarea Ambasadei României la Viena, autoritățile austriece au confirmat că a fost reținut un cetățean român în localitatea Braunau.
Cetățeanul român era șoferul unui camion în care au fost descoperite mai multe persoane, precizează MAE.
Cetățeanul român în cauză nu a solicitat până în acest moment asistență consulară din partea misiunii diplomatice române.
Totodată, autoritățile austriece au confirmat că un alt cetățean român a fost reținut pentru trafic de persoane în Salzburg.
Acesta era șoferul unui camion în care se aflau mai multe persoane.
Poliția austriacă, cu sprijinul atașatului de interne din cadrul Ambasadei României la Viena, a verificat identitatea cetățeanului implicat în incident prin procedura cooperării polițienești internaționale, precizează MAE.
De asemenea, nici acest cetățean român nu a solicitat până la acest moment asistență consulară.
Ambasada României la Viena menține legătura cu autoritățile austriece în cele două cazuri, potrivit MAE.