Există un protocol între Germania și România, prin care țara cancelarului Angela Merkel este obligată să extrădeze inculpați în România, dacă există o solicitare din partea statului român în acest sens.
Curtea Europeană de Justiție a anunțat însă la începutul săptămânii că această obligație dispare, dacă se dovedește că inculpatul riscă un tratament inuman în închisorile din România.
„Statul german poate să îi extrădeze, abia după ce s-a asigurat că inculpații nu vor suferi un tratament sau o pedeapsă inumană sau înjositoare”, notează judecătorii din Luxemburg, în motivarea sentinței.
Decizia este valabilă și pentru Ungaria. Cazul a fost inițiat de judecătorii din Bremen, care aveau de judecat cazul unui cetățean ungar și al unui cetățean român, ambii cu solicitări de extrădare, pe baza unui mandat de arestare emis în țările de origine.
Românul Robert C. era dat în urmărire internațională fiindcă a condus fără permis în România. El a invocat faptul că ar dori să ispășească pedeapsa în Germania, de teama unor rele tratamente în închisorile din România.
Avocatul românului a prezentat în fața instanței două hotărâri ale Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), în care se arată că închisorile din România sunt suprapopulate și nu se respectă drepturile de bază ale omului.
Judecătorii germani au solicitat o recomandare din partea Curții Europene de Justiție din Luxemburg. Astfel, de acum încolo, înainte de extrădare, instanța din Germania trebuie să ceară informații din România despre locul, modul și condițiile în care va fi încarcerat deținutul care urmează să fie extrădat.
Dacă sunt motive întemeiate de a crede că acesta urmează să fie victima unui tratament inuman, atunci Germania are obligația să nu extrădeze acel deținut, fie că este cetățean ungar sau român.