Explozie la metroul din Londra, considerată un act terorist

15 Sep 2017
Explozie la metroul din Londra, considerată un act terorist

Explozie la metroul din Londra. Mai multe persoane au fost rănite, în urma unei deflagrații care a avut loc în stația de metrou Parsons Green din capitala Londrei.

Explozia s-a produs în ultimul vagon al unei garnituri care de-abia ajunsese în stația Parsons Green, în Londra.

Martorii aflați la fața locului relatează că mai mulți pasageri au suferit arsuri pe față, după explozia unui recipient alb. Se pare că recipentul conținea o substanță chimică puternic inflamabilă.

"A fost ca o minge de foc și am sărit pe ușa deschisă" a povestit un martor pe Twitter. 

Poliția Metropolitană a anunțat că tratează incidentul drept un act terorist.

"Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. În prezent, ancheta autorităților britanice cu privire la acest incident este în desfășurare", informează MAE la solicitarea AGERPRES.

Potrivit diplomației române, cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328; 0044 20 76036694; 0044 20 76025193;  0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065 sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice: 0044 7738716335.

Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numărului de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinatate (CCSCRS) și sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord monitorizează cazul și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări", se arată într-un comunicat al MAE.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră