La 30 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Alexandru, unul dintre marii ierarhi ai Bisericii creştine din veacul al IV-lea. Sfântul Alexandru a fost dârz apărător al dreptei credinţe în perioada tulbure a arianismului şi a trăit la începutul secolului al IV-lea, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanţului. "De origine modestă şi lipsit de ştiinţă cărţilor, dar prin virtuţile şi harismele sale apostolice, Sfântul Alexandru s-a aflat demn să-l slujească pe Sfântul Mitrofan (...), Arhispiscop al Bizanţului, în calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutător. După victoria Sfântului Constantin asupra lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorică între Alexandru şi ritorii păgâni din Bizanţ, care s-au văzut înfrânţi nu de discursul Sfântului, ci de o minune ce a săvârşit-o. Cum Sfântul Arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav şi prea bătrân ca să mai poată participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru să prezideze în locul lui. După închiderea lucrărilor Sinodului, Împăratul Constantin a cerut la toţi Purtătorii-de-Dumnezeu Părinţi, ce au strălucit în timpul lucrărilor, să vină la Constantinopol (oraş pe care tocmai şi l-a ales drept cetate imperială) că să-l binecuvânteze. Un Înger al Domnului i-a apărut în acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i că avea să-şi încredinţeze Domnului sufletul său în zece zile, şi să-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop în locul lui. Părinţii episcopi care se aflau la Constantinopol în acele zile s-au bucurat de această veste şi, după ce au slujit slujba de înmormântare a Sfântului Mitrofan, l-au înscăunat în mod solemn pe Sfântul Alexandru, ca prim Episcop al noii Capitale a Imperiului", se spune în volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul".
Sfântul Alexandru a continuat să fie apărător al dreptei credinţe în faţa intrigilor lui Arie şi ale acoliţilor săi. "Convocat la Nicomidia, să-şi explice credinţă, Arie (Arius) a reuşit să-l înşele pe împărat semnând o mărturisire de credinţă în care se mulţumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toţi vecii. Profitând deci de această mărturisire de credinţă, Arie a cerut atunci reintegrarea sa în Biserică. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, Împăratul a primit favorabil cererea să şi a cerut Episcopilor reuniţi la sinodul din Tir (335) să o examineze. Acest sinod, compus în principal din partizani de-ai lui Arie, s-a întors cu răutate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (...), pe care l-au tratat de vrăjitor, de brută şi de semănător de discordie. Luând cunoştiinţă de toate acestea, Sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinaţia Constantinopol, unde a încercat în zadar să vorbească cu Împăratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamnă la exil în Treves (oraşul german Trier de azi). Arie a încercat să revină la Alexandria, însă, la această veste, o răzmeriţă a izbucnit contra lui, astfel încât Împăratul l-a chemat la Constantinopol că să se împărtăşească cu Sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia şi ai săi au făcut tot felul de presiuni asupra Sfântului Arhiepiscop să slujească o Sfânta Liturghie în care să se împărtăşească cu Arie, ereticul. Atunci Sfântul Alexandru s-a retras în Biserica Sfânta-Irina şi, îngenunchind în faţa sfântului jertfelnic, s-a rugat zi şi noapte cu aceste cuvinte: «Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozeşte pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta şi nu vrei că moştenirea Ta să se facă de ruşine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu ia erezia drept Adevărata Credinţă». Sâmbătă, cu o zi înainte de duminică în care ar fi trebuit să se petreacă această slujbă, pe când se găsea în piaţă, lângă coloana de porfiră ridicată de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile fireşti şi, pe când era la closet, maţele au crăpat în el, şi acolo a şi murit. (...). Când a aflat această veste, Sfântul Alexandru a dat slavă Lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru că Domnul şi-a arătat încă o dată puterea Sa peste dorinţa mai-marilor lumii acesteia. Totuşi, cum aceste tulburări nu au luat sfârşit, şi Sfântul Alexandru a trebuit să continue să lupte pentru Ortodoxie" ("Vieţile Sfinţilor de peste tot anul"). Sfântul Ierah Alexandru a trecut la Domnul la câteva luni după moartea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (337), la vârsta de 98 de ani.