Totodată, în ziua a optsprezecea a lunii iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul. Sinaxarul spune că aceştia erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă. „Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a «vâna» creştini, iar în cazul în care aceştia nu voiau să jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi moarte. În drumul său spre Fenicia, Adrian a auzit de faptele Sfântului Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: "Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: «Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!». Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut pe înger şi i-a spus: «Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?» În acel moment îngerul a dispărut”. (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul). Ipatie a povestit visul său soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după care cu toţii au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie, vindecarea s-a produs pe dată, iar sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu.
La sosirea în oraş, un străin i-a găzduit cu bucurie. Era chiar Sf. Leontie pe care l-au rugat, stăruitor, să-i lumineze în credinţa cea adevărată. Sf. Leontie i-a botezat pe loc. „Când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se închine la zeii romani. Însă toţi mucenicii şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele.Văzând hotărârea sfinţilor, în cele din urmă i-au decapitat.(...) Sfântul Leontie a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli”. (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
