Profesorul emerit Gheorghe Roșu a ajuns în 1952 la Brașov unde a pus imediat bazele unor centre de volei si baschet. “Aşa l-am cunoscut pe Ţiriac. Ţiri al meu. Marele Ţiriac. În 52 mi-a fost elev la volei, apoi şi la baschet vreo doi ani până în 55. Puţini ştiu, dar jucam foarte mult ping-pong cu el. Era un jucător foarte bun”, își aduce aminte fostul antrenor.
De atunci datează și o datorie inedită a marelui om de afaceri. ”Să ştiţi că marele Ţiri îmi este încă dator mie. O datorie veche de 60 de ani. Nu aveam palete de ping-pong la acea vreme. Am cumpărat nişte cauciucuri de la un campion din Ungaria. L-am rugat pe Ţiri să facă el palete din acele cauciucuri. Mi le-a luat, mi-a promis că îmi face şi de atunci le tot aştept”.
Pasul spre tenisul care avea să îi schimbe viața a venit abia trei ani mai târziu. ”În 1955, Ţiri a venit la mine şi mi-a spus că pleacă la tenis. L-am avertizat că e prea bătrân la 14-15 ani să se apuce de tenis. El se lăuda că îi bate pe toţi, inclusiv pe campionul naţional Gogu Viziru. Şi aşa era.
Ţiri era foarte talentat. A început cu volei şi baschet. Juca ping-pong. Apoi tenis şi hochei. Ehh.. se ştie şi conjunctura.. nu are rost să mai spun eu de anumite cercuri. Eu fugeam de Bucureşti, el tindea spre capitală.
S-au văzut foarte rar în ultimele decenii. ”Prin 1970, la Campionatul European de baschet, a venit în sala în care ne aflam, însoțit de fiul ambasadorului României în Olanda și am discutat. Apoi ne-am mai văzut ultima dată în 2012, la împlinirea a 80 de ani de la înființarea Federației Internaționale de Baschet. Deși e licențiat în baschet, nu se laudă cu asta. Când s-a dus la ICEF, el şi-a luat specializarea baschet, fiindcă nu exista nici la tenis, nici la hochei la acea vreme. Aşa era Ţiri al meu”, își amintește cu plăcere profesorul Roșu.
Născut în București în urmă cu 88 de ani, antrenorul emerit a fost o prezență constantă în colectivul echipei naționale de baschet, ca secund, consilier sau coordonator la performanţele fetelor de la începutul anilor 60, clasarea de trei ori consecutiv pe poziţia a 4-a, (1962, 1964 şi 1966). Ca antrenor al naţionalei României de cadete, a reuşit să se claseze pe locul 4 în 1978 în turneul final din Spania.
„Cu Carmen Tocală şi Magda Jerebie în lot, ne-am dus în semifinale. Le promisesem fetelor că le duc la circ dacă ne calificăm în primii 4. Şi aşa am şi făcut cu toată opoziţia ataşatului de partid, generalul Zmeu. În semifinală aveam cu URSS. Nici o şansă. Le-am zis să jucăm Harlem. La pauză, era egal. A venit generalul să forţeze victoria şi calificarea în finală. Mai mult a stricat. Fetele au resimţit presiunea şi am pierdut la 10 puncte. O performanţă deosebită”. În 2012 a fost premiat cu o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate din partea federaţiei internaţionale de baschet, FIBA.
