Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, TAROM a anunțat că oferă transportul gratuit al unui bagaj reprezentând echipamente de ski şi snowboard, în limita a 23 kilograme, indiferent de dimensiuni, suplimentar normei de bagaj standard acceptată gratuit pe cursele TAROM.
Astfel, echipamentul sportiv de iarnă este constituit din următoarele: O pereche de schiuri + clăpari + o pereche de beţe/ pasager sau O placă de snowboard + o pereche de clăpari/ pasager
Facilitatea este oferită pasagerilor care călătoresc în perioada 1 noiembrie 2015 - 26 martie 2016 (data începerii călătoriei) pe rute operate de TAROM cu aeronavele Boeing şi Airbus.
Oferta nu se aplică pe zboruri operate cu aeronave ATR.
