MINUNEA ascunsă a României! Acest loc este UNIC ÎN LUME, dar puțini știu de existența lui (VIDEO)

15 Iun 2018 | scris de I.D.
MINUNEA ascunsă a României! Acest loc este UNIC ÎN LUME, dar puțini știu de existența lui (VIDEO)
Dacă nu ai auzit până acum de Lacul Vida, din județul Bihor, nu e neapărat vina ta, ci a autorităților locale care nu reușesc să promoveze un loc incredibil, unic în lume, o adevărată minune a naturii. 
 
Barajul de pe Valea Videi, turcoazul incredbil al apei, pădurea deasă, dar şi sutele de peşteri neexplorate încă, toate conturează un loc de poveste. 
 
În zonă sunt aproape 300 de peşteri. Terenul comunei Dobreşti, situat între culmi şi acoperit de păduri, este ideal pentru practicanţii sporturilor offroad.
 
Însă centrul atracției rămâne spectaculoasa "pâlnie", vârtejul din mijlocul lacului Vida.

Deversorul, unic în lume, este un sistem de captare gândit să preia apa lacului format prin baraj și să o trimita în aval prin câteva conducte uriașe.
 
Este un caz unic cu astfel de construcţie cu pâlnie. Are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului.
 
Imagini fascinante ale "pâlniei" s-au viralizat pe internet, iar asta nu datorită unui avânt al autorităților care ar încerca să aducă turiști în zonă, ci datorită unor voluntari care vor să promoveze acest colț de rai cu ajutorul rețelelor de socializare.
 

 /p>

 
Lacul Vida Dobresti BihorLacul Vida Dobresti Bihor, DeversorVideo by http://www.dreamstudio.ro

Posted by Visit Dobresti Bihor on 16 Mai 2015

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Bizar

Ultima oră