Pedro Sánchez, premierul Spaniei, este descris de critici ca un „zombie politic” aflat într-o luptă disperată pentru supraviețuire politică. De la o victorie fragilă în 2023, guvernul său se clatină sub povara multiplelor scandaluri de corupție, crize sociale și tensiuni cu grupările independențiste care îl țin „la mâna lor”. În acest context tumultuos, Spania se confruntă cu o destabilizare profundă, iar viitorul său democratic și integritatea statului sunt puse sub semnul întrebării. Acest tablou sumbru reflectă o țară prinsă între ambițiile personale ale liderului său și forțele centrifuge ale fragmentării interne, scrie Rodrigo Ballester în Le Figaro
Rodrigo Ballester este directorul Centrului de Studii Europene al Mathias Corvinus Collegium (MCC) din Budapesta. Fost funcționar european și absolvent al Colegiului Europei, a fost membru în cabinetul comisarului european pentru educație și cultură între 2009 și 2014.
Pedro Sánchez este un „zombi politic”. De la victoria sa à la Pyrrhus din 2023, coaliția sa fragilă se menține cu greu, iar supraviețuirea sa politică depinde de bunăvoința fugarului Carles Puigdemont – care, grație celor șapte deputați ai săi, îl controlează pe Sánchez de la distanță, din refugiu, la Waterloo – și de moștenitorii teroriștilor din ETA. Între timp, Spania a rămas fără conducere reală și funcționează cu încetinitorul: executivul nici nu mai încearcă să adopte un nou buget, prelungind bugetul pe 2023 în disprețul Constituției, iar ultima dezbatere privind starea națiunii datează din 2022. Sánchez supraviețuiește prin decrete legislative – ceea ce este firesc pentru un președinte care a declarat că este dispus să guverneze „cu sau fără Parlament”.
La această stare de precaritate absolută se adaugă o serie de disfuncționalități fără precedent: pasivitatea halucinantă a statului în timpul alunecărilor de teren mortale din octombrie, în regiunea Valencia, pana masivă de curent care a lăsat Spania și țările vecine în întuneric, defecțiunile repetate ale trenurilor de mare viteză și revoltele cauzate de migrația ilegală. Iar în mijlocul acestui haos, Pedro Sánchez se află în epicentrul unei corupții sistemice în care sunt implicate familia sa, partidul său și guvernul său – într-o măsură nemaivăzută, chiar și într-o țară obișnuită cu scandaluri politico-financiare.
O litanie interminabilă de dezvăluiri explozive ce implică mită, milionari, prostituție, proxenetism, nepotism nerușinat, fraudă electorală, finanțare ilegală a Partidului Socialist, trafic de influență, slujbe fictive, manevre josnice împotriva magistraților, șantaje pe WhatsApp și scandaluri sexuale dintre cele mai sordide. Rezultatul: soția și fratele lui Sánchez, puși sub acuzare; procurorul general urmează să fie judecat de Curtea Supremă; José Luis Ábalos, fostul număr doi din guvern, inculpat; iar Santos Cerdán, mâna sa dreaptă din cadrul Partidului Socialist, arestat. Când Sánchez a fost exclus din propriul partid în 2016, după ce a încercat să falsifice alegerile interne, legenda spune că a urcat la volanul Peugeot-ului său împreună cu trei tovarăși pentru a vizita federațiile și a recuceri triumfal puterea în 2017. Zece ani mai târziu, cei trei tovarăși (Ábalos, Cerdán și un anume Koldo – fost bodyguard de bordel, paznic, om bun la toate al grupului și sursa scandalului după ce și-a înregistrat pe ascuns toate „întâlnirile”) sunt la un pas de închisoare sau deja în spatele gratiilor. Ce se întâmplă cu al patrulea membru al bandei din Peugeot?
Întrebarea reală nu este ce viitor judiciar are Sánchez, ci dacă Spania va supraviețui procesului său de dezmembrare orchestrat și democrația spaniolă derivei autoritare a unui regim în agonie. Aceasta este întrebarea pe care și-o pun milioane de spanioli – iar justiția va trebui, într-o zi, să dea un răspuns. Sánchez este înconjurat din toate părțile, e cu spatele la zid, iar de data aceasta tupeul său obișnuit, arta manipulării, brigăzile mediatice gras plătite și refuzul constant de a înfrunta realitatea nu par să-i mai fie de ajutor. Să fie acesta sfârșitul norocului pentru acest aventurier lipsit de scrupule? Nu încă – singura certitudine asupra căreia toată lumea este de acord e că Sánchez nu va demisiona sub nicio formă și că, mai mult ca oricând, e dispus la orice troc pentru a-și prelungi agonia politică.
După șapte ani de destrămare a Constituției și privilegii smulse fără rușine, scandalurile de corupție în care este afundat Sánchez sunt o adevărată mană cerească pentru coaliția sa, în special pentru independențiștii însetați de putere. Aceștia văd în ele ocazia perfectă de a da lovitura de grație unei țări pe care o guvernează, dar o și disprețuiesc profund, obținând noi concesii, în timp ce mimează indignarea față de afacerile murdare. Cele mai recente negocieri: cedarea totală a colectării impozitelor și discutarea unui sistem judiciar autonom în Catalonia, precum și preluarea gestionării pensiilor în Țara Bascilor.
În schimbul acestui sprijin, Sánchez negociază în grabă o reformă a puterii judiciare care i-ar priva pe judecători de competențele de anchetă, transferându-le către un parchet aflat literalmente în slujba executivului – începând chiar cu procurorul general, Álvaro Ortiz, care urmează să fie judecat de Curtea Supremă pentru divulgarea unor secrete fiscale privind un lider al opoziției… informații filtrate la cererea directă a cabinetului lui Sánchez. Pe scurt, o manevră grosolană menită să dezamorseze o parte considerabilă dintre scandalurile care îi otrăvesc viața și anturajul și care n-ar fi ieșit niciodată la lumină dacă o parchetă servilă s-ar fi ocupat de anchete. După autoamnistia acordată politicienilor independențiști în schimbul câtorva mandate în Parlament, Sánchez urmărește acum să pună mâna pe întregul sistem judiciar pentru a-și asigura propria impunitate. Totul, în tăcerea asurzitoare a Comisiei Europene, autoproclamat garant al statului de drept.
Va fi acest ultim târg obscen ultimul act al unei guvernări care a aruncat Spania într-o criză existențială? Dimpotrivă – este mult mai probabil ca independentiștii să ridice miza până la capăt și să obțină un referendum de autodeterminare, ba chiar o independență de facto care, într-o anumită măsură, este deja un fapt împlinit. Fără a uita de „doleanțele” membrilor de extremă stângă ai coaliției, care l-au împins pe Sánchez să iasă în evidență la summitul NATO, să recunoască un stat palestinian sau să crească taxele de peste nouăzeci de ori.
Pe scurt, o țară prinsă în menghină între ambițiile personale și corupția prim-ministrului său și șantajul hămesit al membrilor unei coaliții improbabile. Un scenariu de coșmar care a pus Spania în genunchi și riscă s-o doboare definitiv. Căci, dacă Pedro Sánchez este un zombie politic, atunci e hotărât să-și vampirizeze propria țară până la ultima suflare și s-o tragă cu el în cădere.
