Cazul Anca este cea cea mai gravă eroare judiciară din istoria României. Nu este singurul caz în care destinul unui om nevinovat și al familiei lui a fost distrus de sistemul imperfect al justiţiei, însă este cel mai revoltător. Pentru că procurorii, miliţienii și judecătorii s-au chinuit să distrugă un om, știind că el este nevinovat. A fost o eroare cu intenţie. S-au ascuns probe, s-au măsluit probe, s-au plantat probe.
Şi-a plătit cazarea în pușcărie
Ȋn iulie 1977, Gheorghe Samoilescu a fost dus în beciul miliţiei și torturat, ca să mărturisească o crimă pe care nu o comisese. Părinţii lui s-a sinucis, imediat după ce el a fost arestat. Ȋn loc ca aceste morţi să le apese conștiinţa, anchetatorii au interpretat sinuciderea drept o dovadă a vinovăţiei suspectului de serviciu. Iar mascarada a continuat.
Ȋn august 1977, soţia lui Gheorghe Samoilescu, Elisabeta Samoilescu, a fost arestată, mai întâi pentru mărturie mincinoasă, apoi pentru complicitate la omor deosebit de grav. Bătrână și bolnavă, mama ei a murit de supărare, la aflarea veștii. Şi, vreme de nouă luni, cât a fost în arest Elisabeta Samoilescu, cei trei copii ai ei au stat prin orfelinate.
Ȋn februarie 1979, Tribunalul Suprem al RSR l-a condamnat pe Gheorghe Samoilescu la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, viol, tâlhărie și profanare de cadavru. Ȋn noiembrie 1980 a fost prins adevăratul criminal (Romca Cozmici), iar Gheorghe Samoilescu a fost eliberat din pușcărie două luni târziu.
Ȋn același an, 1981, procurorul general al RSR a promovat un recurs extraordinar, însă Tribunalului Suprem nu l-a achitat pe Samoilescu, ci a decis doar casasea hotărârilor de condamnare, trimiţând cauza la Procuratura Municipiului București, pentru completarea urmăririi penale. Ȋn 1982, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a lui Samoilescu pentru viol, omor deosebit de grav și profanare de cadavru, reţinând însă infracţiunea de „abuz de încredere”. Samoilescu a fost acuzat că i-ar fi luat victimei un lăntișor, pe care nu i l-a mai înapoiat, procurorii dispundând totodată încetarea procesului penal, deoarece „persoana vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă pentru această faptă, care beneficiază și de amnistia prevăzută de Decretul nr. 115/1977.”
Ulterior, pe cale civilă, lui Samoilescu i s-au acordat 70.000 lei despăgubiri materiale (n.a. – la acea dată, valoarea unei mașini „Dacia”), reprezentând salariile neîncasate pe perioada celor patru ani de detenţie. Culmea ironiei, din acești bani i-a fost reţinută suma de 30.000 lei, reprezentând „cheltuieli de cazare și mâncare în penitenciar”.
A rămas cu cazier pâna la moarte
Ȋn aprilie 1997, Samoilescu a depus plângere penală la Procurorul General al României, dar și un memoriu, încredinţat personal unui secretar de stat din Ministerul Justiţiei. Nu s-a întâmplat nimic, deși faptele anchetatorilor lui Samoilescu nu erau prescrise, iar cei mai mulţi dintre ei trăiau. Samoilescu a decedat în 2005, de cancer pulmonar. A plecat pe lumea cealaltă, fără să-și găsească dreptatea în lumea de aici.
Ȋn iulie 2012, Laura T., fiica lui Samoilescu Gheorghe, a depus la Tribunalul București o cerere de revizuire a dosarului de omor în care fusese condamnat tatăl ei. Tribunalul, apoi Curtea de Apel București, dar și Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie i-au respins cererea, ca inadmisibilă. „În speţă, faţă de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuienta T. Laura pentru defunctul Samoilescu Gheorghe, nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 lit. e) C. proc. pen., având în vedere că nu există două hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia”, precizează judecătorii ȊCCJ, în motivarea deciziei lor.
Ȋn iulie 2013, Laura T. dat în judecată statul român, cerând „reparare prejudicii erori judiciare”. Ȋn februarie 2014, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, „excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune”, ridicată de statul român, obligându-l la plata sumei de 500.000 EURO, cu titlu de daune morale, „ca urmare a erorii judiciare săvârşite împotriva defunctului Samoilescu Gheorghe”. Statul român a atacat decizia cu recurs. Iar la 20 aprilie 2015, Curtea de Apel București a decis că „despăgubirile cuvenite reclamantei sunt în cuantum de 10.000 Euro în echivalent în lei la data executării efective. Definitivă.”
Trei judecători, având aceeași școală în spate și același dosar în faţă, au cântărit diferit drama unei întregi familii. Ultimii au văzut de 50 de ori mai puţin. Nu cu jumătate, nu cu un sfert, ci de 50 de ori mai puţin...
Cât valorează viaţa unui om?
„Câţi bani ar trebui să primească o parte vătămată, pentru a fi mulţumită?”, m-a întrebat într-o zi cineva, convins fiind de faptul că nicio sumă n-ar fi mulţumitoare. „Cât valorează viaţa unui om?”, am răspuns. Care este preţul unui an de suferinţă? Cât costă o zi din viaţa unui copil care stă în orfelinat, pentru că statul i-a băgat în închisoare, pe nedrept, părinţii? Cât valorează o lună în care un om nevinovat stă în pușcărie? Cum poţi plăti, cu bani, multilarea unui destin?
Credeţi-mă, nicio sumă nu e îndeajuns de mare. Pentru că acești oameni nu-și pot cumpăra, cu banii, trecutul, ca să-l ducă la reparat. Ȋntr-un astfel de caz cum este cazul Anca, despăgubirile morale sunt doar o formă prin care statul român își recunoaște vinovăţia. Şi își cere iertare. Iar 10.000 de euro valorează cât o scuză în tramvai.
Când a fost arestată, Elisabetei Samoilescu i-a fost desfăcut contractul de muncă cu litera „i”. Şi așa a rămas în evidenţe. După mai bine de 30 de ani vechime în câmpul muncii, ea are astăzi o pensie de 700 de lei. De 10 ori mai puţin decât procurorul care a distrus viaţa familiei ei.
„Dreptate nu există, în niciun fel. Şi am ajuns la concluzia că nu merită să o cauţi, pentru că, oricum, ai de pierdut”, mi-a mărturisit, Laura T., fiica lui Gheorghe Samoilescu, după aflarea deciziei Curţii de Apel București. Acesta este sentimentul transmis societăţii de către judecători, o dată cu verdictul final. Neîncredere și resemnare. Acesta este capătul justiţiei.
