Un copil cu ADN de la trei persoane s-a născut în Grecia

11 Apr 2019
Un copil cu ADN de la trei persoane s-a născut în Grecia

Un băiețel născut în Grecia are trei părinți. El a venit pe lume cu ajutorul unei tehnici de reproducere asistată.

Bebelușul, care a avut la naștere 2,9 kilograme, a venit pe lume într-un spital din Grecia, și atât acesta, cât și mama, o femeie în vârstă de 32 de ani, se simt bine. Mama urmase în prealabil patru sesiuni de fertilizare in vitro.

Medicii spanioli și greci care au făcut parte din echipă spun că „scriu istorie” și că procedura ar putea ajuta cuplurile care se confruntă cu infertilitatea din lumea întreagă.

Unii experți din Marea Britanie au declarat însă că procedura ridică întrebări legate de etică și că nu ar trebui să fie folosită.

Mai precis, medicii au folosit un ovul prelevat de la mamă, spermă de la tată și un alt ovul de la o donatoare, iar tehnica a fost dezvoltată în principiu pentru a ajuta familiile care se confruntă cu maladii mitocondriale letale pe care mama le poate transmite copilului.

Pe de altă parte, mitocondriile ar contribui la succesul unei sarcini, lucru care nu este pe deplin dovedit.

Celulele sunt formate din nucleu (conține cea mai mare parte din ADN, determină aspectul fizic și personalitatea), mitocondrii („uzinele de energie”, necesară celulelor pentru a funcționa; au propriul ADN). Între membrana celulară și nucleu se află citoplasma, masa fundamentală a celulei.

Tehnica presupune scoaterea nucleului din ovulul mamei, implantarea lui în ovulul golit de nucleu al donatoarei și apoi fertilizarea cu material genetic de la tată. Ovulul astfel obținut este implantat în uterul mamei.

Astfel, bebelușul născut marți a moștenit și o cantitate mică de ADN de la donatoare, cel al mitocondriilor, moștenind genetic trei părinți.

Anterior, procedura a mai fost folosită pentru o familie din Iordania, al cărei bebeluș s-a născut în 2016, iar evenimentul a provocat mari controverse.

Medicii greci spun însă că acest tip de tehnică de reproducere asistată poate crește șansele conceperii unui copil.

Profesorul Panagiotis Psathas, președinte al Institutului pentru Viață din Atena, membru al echipei de specialiști, spune că procedura se poate folosi atât în cazul femeilor care suferă de maladii genetice mitocondriale rare, cât și al celor care au urmat fără succes mai multe cicluri de fertilizare in vitro.

Echipa de medici greci a colaborat cu specialiști de la Centrul Embryotools din Spania.

24 de femei s-au înscris la acest studiu și opt embrioni au fost deja implantați.

În februarie 2018, medicii din Newcastle, Marea Britanie, care au implementat tehnica în premieră au primit permisiunea de a concepe primii bebeluși cu „trei părinți” din regat. Era vorba despre două familii care se confruntau cu maladii mitocondriale.

Unii specialiști britanici spun însă că cele două finalități ale tehnicii – fertilitate și prevenție – sunt diferite din punct de vedere moral.

Tim Child, de la Universitatea din Oxford și director medical la centrul The Fertility Partnership, spune că nu există dovezi că tehnica ar contribui la succesul unei sarcini și că nu sunt pe deplin cunoscute riscurile.

 

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră