Israelul lansează prima misiune privată din lume pe Lună

20 Feb 2019
Israelul lansează prima misiune privată din lume pe Lună

Israelul va lansa în noaptea de joi spre vineri prima sa misiunea pe Lună, care reprezintă și prima călătorie lunară finanțată privat din lume, au anunțat organizația israeliană non-profit ”SpaceIL” și ”Israel Aerospace Industries” (IAI), potrivit animanews.org.

Într-o conferință de presă organizată la Tel Aviv, cele două organizații au menționat de asemenea și faptul că lansarea este programată să aibă loc la Cape Canaveral, SUA, la ora 20:45 (01:45 GMT).

Naveta spațială lunară numite “Bereshit” (“Geneza” în ebraică) și care cântărește 585 de kilograme, va fi trimisă în spațiu cu ajutorul unei rachete Falcon 9, care aparține companiei SpaceX.

La o jumătate de oră după lansare, nava lunară se va separa de racheta Falcon 9, la puțin mai mult de 37.282 mile deasupra suprafeței Pământului și va începe o călătorie de două luni către Lună, unde va ateriza pe 11 aprilie.

La câteva minute după deconectarea de rachetă, ”Bereshit” va fi în contact cu centrul de control al misiunii aflat în orașul israelian Yehud.

Proiectul israelian, care costă 100 milioane de dolari (aproximativ 88 milioane de euro), a fost finanțat din fonduri private, inclusiv 40 de milioane de dolari oferiți de omul de afaceri și filantropul Morris Kahn.

Numai trei țări din întreaga lume și-au arborat drapelul pe suprafața Lunii. Dar, în aprilie, Israel va deveni a patra.

Naveta conține o capsulă în care se află discuri digitale cu desene pentru copii, cântece și imagini cu simboluri israeliene, amintiri ale unui supraviețuitor al Holocaustului și o Biblie. Capsula va fi lăsată pe Lună ca mărturie pentru generațiile viitoare.

“Intrăm în istorie și suntem mândri că aparținem unui grup care a visat și a împlinit viziunea împărtășită de multe țări din lume, dar pe care, până acum, doar trei au realizat-o”, a declarat Morris Kahn, președintele ”SpaceIL”, care are, de asemenea, parteneriate cu Israel Aerospace Industries, una dintre cele mai mari companii de apărare din Israel, Agenția Spațială Israeliană și Ministerul de Științe și Tehnologie al Israelului.

”Bereshit” este echipată pentru a măsura câmpul magnetic și pentru a colecta date care vor permite o mai buna înțelegere a formării Lunii, informații care vor fi împărtășite cu Agenția Spațială a SUA, NASA.

Proiectul a început în cadrul programului Google Lunar XPrize, care în 2010 a oferit 30 de milioane de dolari pentru a încuraja oamenii de știință și antreprenorii să ofere misiuni lunare ieftine.

UPDATE

În noaptea de joi spre vineri, la 03:45AM ora României, Bereshit  va decola de la Cape Caneveral. Pe pagina de Facebook a  Ambasadei Israelului în România, veți putea urmări și transmisiunea LIVE.

 

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră