Nu, nu, nu ați citit greșit. Chiar asta e concluzia unui studiu. OAMENII sunt capabili să înțeleagă sunetele animalelor, nu invers.
Ascultând strigătele unui cimpanzeu, oamenii sunt capabili să ghicească dacă animalul este atacat, a descoperit o sursă de hrană sau este gâdilat, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista ştiinţifică Proceedings of the Royal Society B, informează AFP, preluată de agerpres.ro.
"Pentru prima dată, vom demonstra că omul este capabil să deducă din emisiile vocale ale altor specii contextele comportamentale în care acestea au fost produse", a explicat pentru AFP Roza Kamiloglu de la Universitatea din Amsterdam, coautoare a studiului.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, circa 3.500 de persoane, care nu erau experţi în primate, au fost rugate să asculte 150 de emisii vocale provenind de la 66 de cimpanzei, pentru a determina dacă animalele se aflau într-un context pozitiv sau negativ şi dacă erau relaxate sau agitate.
"Individul se află într-o situaţie negativă când, de exemplu, este atacat de un alt cimpanzeu, când se confruntă cu ceva înspăimântător sau când este separat de mama sa", a explicat Roza Kamiloglu. Gâdilatul şi mâncarea bună ilustrează, potrivit cercetătorilor, contexte pozitive.
"Rezultatele noastre arată că ascultătorii sunt mai capabili să deducă informaţii din vocalizări negative decât din cele pozitive", notează cercetătoarea, adăugând că "situaţiile negative implică un pericol şi pot fi mai importante pentru supravieţuire".
Dintre participanţi, 300 au asociat apoi vocalizările cu zece contexte comportamentale definite de cercetători, după cum au crezut că animalul a descoperit hrană, a fost gâdilat sau atacat de un alt cimpanzeu sau a ameninţat el însuşi o altă maimuţă agresivă sau un prădător.
Celorlalţi li s-a cerut să indice dacă strigătul auzit corespundea sau nu unui anumit context comportamental.
Potrivit studiului, "rezultatele arată că ascultătorii umani au reuşit să asocieze în mod corect vocalizările acestor primate cu cele mai multe dintre contexte". Aptitudinea se datorează faptului că oamenii sunt "extrem de apropiaţi din punct de vedere genetic" de cimpanzei, precizează autorii studiului.