Pământ crăpat, însetat. O picătură cade pe pământul încins. O a doua. Apoi ploaie torenţială. Câteva minute mai încolo, apa este absorbită de pământ, norii dispar. Linişte. Şi un amestec de mirosuri greu de descris în cuvinte, care ne îmbată. Frunze, pământ, lemn. Acest parfum de după ploaie, atât de dificil de descris, este iubit de mulţi. Pentru că se înscrie în memoria colectivă drept semnul unei posibile supravieţuiri, după cum explică antropologii.
Dar ce face ploaia să miroasă atât de frumos? Sunt câteva parfumuri asociate cu ploaia, pe care oamenii le consideră plăcute. Unul dintre aceste mirosuri, numit "petrichor" se simte când ploaia vine după o secetă îndelungată. Petrichor, termen patentat de doi oameni de ştiinţă australieni, care au studiat mirosurile când e vremea umedă, derivă din reacţii chimice, scrie Le Republicain Lorrain.
Unele plante secretă uleiuri în perioadele de secetă, iar când plouă aceste uleiuri sunt eliberate în aer. A doua reacţie care creează petrichorul apare atunci când sunt eliberaţi compuşii chimici produşi de bacteriile din sol numite actinomicete. Aceşti compuşi aromatici se combină în timp ce plouă şi creează parfumul plăcut petrichor.
Un alt element asociat cu ploaia este ozonul. În timpul unei furtuni cu fulgere, acestea sparg moleculele de oxigen şi nitrogen în atmosferă care, la rândul lor, se recombină sub forma oxidului nitric. Ozonul se combină cu petrichor-ul şi aromele de bitum, pentru a produce acest miros unic, dulce şi acrişor, iubit de unii şi detestat de alţii, e drept, mai puţini.
Când cineva spune că miroase a ploaie sau că vine ploaia înseamnă că un curent de aer format în apropierea unei furtuni aduce ozonul din nori până la nările sale.
