Cel mai mare eveniment european dedicat proiectării clădirilor viitorului, Congresul Mondial CLIMA 2019, debutează duminica aceasta la București.
Organizat în premieră în România, Congresul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Înaltul Patronaj al Academiei Române, fiind reflectat în media din peste 125 de țări.
CLIMA 2019 reunește, timp de patru zile la București, peste 1000 de participanți din peste 40 de țări, aducând laolaltă expertiza ingineriei și pe cea a industriei din sectoarele construcțiilor, din perspectiva mai largă a mediului construit, în cadrul a peste 70 de sesiuni de prezentări, workshop-uri, cursuri și concursuri studențești.
„Consum energetic aproape de zero”, „aplicații ale inteligenței artificiale în construcții și instalații”, „clădiri sustenabile și cu eficiență energetică maximă”, „de la clădiri smart și sustenabile la orașe smart și sustenabile” – acestea sunt doar o parte dintre subiectele sesiunilor din cadrul Congresului global CLIMA 2019 care vin să ateste faptul că evenimentul, deși dedicat specialiștilor, include teme care se referă la subiectele „fierbinți” ale prezentului, precum sănătatea publică sau atenuarea schimbărilor climatice.
Ziua de deschidere a evenimentului, duminică, 26 mai, include o prezentare susținută de arhitecta de origine română Cătălina Turcu, stabilită în prezent în Marea Britanie, precum și inaugurarea expoziției în care companiile din domeniu își prezintă produsele lor emblematice, o excelentă ocazie de a schimba cunoștințe și idei inovatoare într-un cadru profesionist și specializat.
Celelalte trei zile de congres, de luni, 27 mai, și până miercuri, 29 mai, includ un program complex de sesiuni de prezentări și dezbateri, workshop-uri și cursuri de specialitate, care se vor desfășura în mai multe săli ale Bibliotecii Naționale a României.
Ziua de luni, 27 mai, va cuprinde zece sesiuni desfășurate în paralel, precum și un curs de specialitate dedicat atât studenților, cât și profesioniștilor interesați, intitulat „nZEB (nearly-zero-energy-building) design: approach, principles and best practices”, organizat sub egida Federației Internaționale a Asociațiilor de Ingineri de Instalații (REHVA). Cursul este predat de o echipă internațională care îi reunește pe: Stefano Paolo Corgnati (Universitatea Politehnică din Torino, președinte REHVA), Cristina Becchio (Institutul Italian de Tehnologie) și Cătălin Ioan Lungu (Universitatea Tehnică de Construcții București).
Tema acestui curs are o importanță deosebită datorită faptului că, începând cu anul 2021, toate clădirile noi construite în Uniunea Europeană vor trebui să fie clădiri cu consum energetic apropiat de zero sau „nearly-zero-energy-buildings”, conform Directivei pentru performanța energetică a clădirilor, 2010/31/EU în versiunea inițială, revizuită prin 2018/844/EU.
Printre temele generale ale primei zile a congresului CLIMA 2019 se numără: diferențe între performanțele energetice estimate și cele reale ale clădirilor / strategii de eficiență, modele de simulare și de predicție pentru încălzire, ventilare, climatizare / aplicații ale big data și ale inteligenței artificiale (machine learning) în construcții și instalații / clădiri sustenabile și cu eficiență energetică maximă.
Marți, 28 mai, seria evenimentelor de specialitate va continua în cadrul congresului CLIMA 2019 cu noi teme, precum: criterii de mediu, confort, siguranță și sănătate / confortul mediului interior și productivitatea / studii de caz pe clădiri cu eficiență energetică maximă / interacțiunea utilizatorilor cu sistemele / sisteme care folosesc energii regenerabile / de la clădiri smart și sustenabile la orașe smart și sustenabile.
De asemenea, ziua de 28 mai va cuprinde și un al doilea curs organizat de REHVA: „How to design hybridGEOTABS buildings’ components” – cum să proiectezi sisteme hibride care folosesc pompe de căldură GEO termale în combinatie cu sisteme de construcție cu activare termică, Thermally Activated Building Systems, și sisteme secundare de răcire și încălzire în clădiri.
Ultima zi a congresului CLIMA 2019, miercuri, 29 mai, va avea, în plus față de unele din temele largi ale primelor două zile, și câteva specifice: soluții informatice pentru automatizarea sistemelor din clădiri / soluții de filtrare, curățare a aerului / renovarea clădirilor existente pentru eficiența energetică.
Și tinerii cercetători își găsesc loc în programul congresului: organizatorii au pregătit două concursuri dedicate studenților (unul la nivel european, celălalt, la nivel mondial, pentru a le evidenția preocupările științifice și a le face cunoscute talentele tehnice.
Keynote Speakers la CLIMA 2019 temele prezentărilor acestora:
Lista participanților la CLIMA 2019 reunește nume de primă mărime ale scenei științifice internaționale, între care și doi specialiști de origine română care au cunoscut succesul în plan internațional:
• Conferențiar Cătălina Turcu – profesor asociat al The Bartlett, University College London: „Sustainable Urbanization and Energy System Integration” (26 mai, ora 17.30)
• Profesorul Shin-ichi Tanabe, Departmentul de Architectură al Waseda University (Japonia): „Importance of Environment, Social and Governance (ESG) in Building Industries -Toward Zero Energy Building with High Indoor Environment Quality” (27 mai, ora 08.50)
• Profesorul Francis Allard, Université de la Rochelle (Franța): „Assessing Urban Heat Islands: stakes and recent advances in design solutions and technology” (27 mai, ora 14.00)
• Mika Hattunen, Președintele Grupului HALTON (Finlanda): „From Wellbeing Indoors to Built Environment Facing Climate Change – and beyond” (27 mai, ora 14.50)
• Dr. Hui Zhang, cercetător la Berkeley University (Statele Unite ale Americii): „Going for Maximum Efficiency in Thermal Comfort” (28 mai, ora 08.50)
• Werner Lutsch, Președintele EURO HEAT AND POWER (Germania): „District Heating and CHP – Clean Energy for all Europeans” (28 mai, ora 14.00)
• Profesorul Bjarne W. Olesen, DTU Department of Civil Engineering (Danemarca): „International Standards for Indoor Environmental Quality: Similarities and Differences” (28 mai, ora 14.50)
• Profesorul William Bahnfleth, Penn State University (Statele Unite ale Americii): „Current Status and Future Prospects of Optical Radiation for Infection Control” (29 mai, ora 08.30)
• Conferențiar Ovidiu Noran – cercetător în cadrul Griffith University Australia: „Effective Energy Transition: An Adaptive Architecture View for Sustainable Long-term Management” (29 mai, ora 09.20)
Pentru organizarea celei de a XIII-a ediții a congresului mondial CLIMA (2019), România a concurat cu mai multe state europene, ajungând în final să câștige și să aducă acest eveniment de marcă la București.
Ediția de la București, desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Înaltul Patronaj al Academiei Române, are drept temă „Mediul construit în fața provocărilor aduse de schimbările climatice” („Built Environment Facing Climate Change”).
La eveniment iau parte mai bine de 1000 de participanți din peste 40 de țări și 6 continente, în cadrul a peste 70 de sesiuni de prezentări, concursuri studențești, cursuri, workshop-uri. O amplă expoziție completează programul celor 4 zile de Congres de la Biblioteca Națională a României.
Programul complet al evenimentului, pe www.clima2019.org.
Organizatorii CLIMA 2019: REHVA – Federația Asociațiilor Europene pentru Încălziri Ventilare și Climatizare /AIIR – Asociația Inginerilor de Instalații din România / UTCB – Universitatea Tehnică de Construcții București.