Preşedintele american Donald Trump a transmis o intenție a Statelor Unite: vor analiza posibilitatea impunerii unor daune oficialilor din China în condițiile în care noul coronavirus apărut în zona Wuhan s-a împrăștiat în toată lumea și a afectat absolut toate țările de pe glob, relatează AFP
Într-o declarație de la Casa Albă președintele a transmis că situația este extrem de gravă, iar China nu a impus măsuri drastice menite să limiteze extinderea atât de rapidă a virusului.
”Putea fi oprit (virusul) și nu s-ar fi răspândit în toată lumea! Avem foarte multe posibilități pentru a-i trage la răspundere pe oficialii Chinei. Așteptăm rezultatele investigațiilor pentru a lua decizia potrivită”, a adăugat președintele.
În cadrul conferinței de presă, jurnaliștii i-au relatat lui Trump că Germania a solicitat daune de peste 165 miliarde de dolari Chinei aceasta fiind pierderea economică survenită în urma pandemiei. Întrebat dacă și Statele Unite vor înainta o sumă, președintele nu a furnizat cifre exacte, dar că acestea vor fi mult mai mari ca cele solicitate de autoritățile germane.
”Nu am ajuns la o sumă finală, încă se lucrează la calcularea pagubelor economice, dar acestea vor fi mult mai mari decât vă imaginați”, a adăugat Trump.
De asemenea a ținut să sublinieze că absolut toate statele au suferit pierderi uriașe, nu doar Statele Unite unde s-a înregistrat peste 55.000 decese în urma infectării cu noul coronavirus, iar zeci de milioane de americani și-au pierdut locurile de muncă în urma paralizării economiei SUA.