Poliţia americană ucide două persoane pe zi, dezvăluie cotidianul Washington Post

31 Mai 2015
Poliţia americană ucide două persoane pe zi, dezvăluie cotidianul Washington Post
Potrivit unei anchete realizate de cotidianul Washington Post, cel puţin 385 de persoane au fost ucise de poliţia americană de la 1 ianuarie până în prezent. Poliţia americană a ucis, în medie, peste două persoane pe zi anul acesta, potrivit dezvăluirilor cotidianului american Washington Post. Numărul prezentat de presă este mai mare decât cel din statisticile oficiale, care sunt incomplete, scrie spiegel.de.

Cotidianul american a contabilizat numărul de omucideri din întreaga ţară şi au ieşit la calcul 385 de persoane din ianuarie până acum. Statisticile oficiale sunt considerate incomplete din cauza faptului că poliţia locală nu este obligată să facă un raport după fiecare omucidere comisă de forţele de ordine, scrie spiegel.de.

Numărătoarea intervine într-un moment în care ţara este zguduită de o foarte vie dezbatere pe tema nivelului violenţelor poliţieneşti. Comunităţile de culoare şi latino sunt cele mai vizate.

Washington Post scrie că persoanele de culoare sunt de trei ori mai multe ca victime ale omuciderilor comise de poliţie de la începutul acestui an.

După uciderea, în august 2014, a lui Michael Brown, un negru de 18 ani, care a decedat împuşcat fiind de poliţie, s-au declanşat violenţe urbane şi proteste la Ferguson, în Missouri. Luna trecută, la Baltimore, acelaşi scenariu s-a repetat după moartea lui Freddie Gray, un negru de 25 de ani, care fusese arestat de poliţie.

Potrivit anchetei Washington Post, majoritatea persoanelor ucise de forţele de ordine erau înarmate, în special cu pistoale, dar şi cu arme albe. Doar 16% nu erau înarmaţi.

Ziarul mai subliniază că aceste decese au fost deseori rodul unor altercaţii între poliţie şi membrii comunităţilor.

Într-unul dintre cazuri, în Florida, poliţia a împuşcat un schizofren care agita o coadă de mătură. Mama sa chemase forţele de ordine, pentru că nu-l putea convinge să intre în casă, să nu răcească. (I.D)

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră