Asta susține românca Maria Böhm, într-un interviu acordat portalului austriac de știri Noen.at.
Ea nu poate uita cum într-o noapte din anul 1988 viața ei și a familiei s-a schimbat radical. Nici măcar la 27 de ani de la acea noapte nu a mărturisit multora cum a fugit de regimul Ceaușescu.
“A fost o călătorie spre pace. Tata a fugit primul în Austria. Apoi a urmat mama și cinci minori dintre cei zece frați ai noștri. Eu mă aflam printre ei. Noi nu știam nimic. Am fost anunțați în ultimul moment că acum pornim.
Am trecut granița spre Ungaria și ne-au lăsat într-o pădure. Ne țineam de mână și mergeam. Se auzeazu soldații înarmați. Ne era teamă, dar ne gândeam că cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ne împuște pe toți”, își amintește Maria.
Au fost prinși de soldații maghiari, iar după ore de interogatoriu au fost trimiși în gara din Sopron.
„Am petrecut o săptămână cu o sută de șilingi (aproximativ 7,5 euro) în gară. Apoi un alt cărăuș ne-a dus în Austria. Acolo am fost cazați în niște pensiuni, care au fost tranformate de statul austriac în centre de primire pentru refugiați.
Aveam toalete și mai multe paturi. Dormeam doar câte doi în pat. Un lux pentru noi. În România dormeam toți cinci într-un singur pat, iar toaleta era în curte“, susține românca.
Familia a fost trimisă ulterior într-un lagăr pentru refugiați. “Nu era așa rău, precum văd în presa de astăzi. Eram fericiți că avem un pat, de mâncare și unde să ne spălăm. Nici nu ne așteptam la mai mult.
Era murdărie, erau gunoaie peste tot. Consider că este o lipsă de respect, măcar de propriul tău gunoi ai putea să ai grijă. Nimeni nu avea nimic, așa că nu aveam nici îmbrăcăminte, era oarecum normal să pută tot”, a mai spus ea.
După părerea ei, situația de acum este totuși diferită de cea a românilor care fugeau din țară înainte de 89.
“Noi nu am avut conflicte cu populația locală. Refugiații și localnicii trăiau împreună. Astăzi refugiații vin dintr-o țară unde religia a provocat un război. Ei au ajuns pe un tărâm neutru și pașnic, ar trebui să profite de asta.
Cred totuși că li se oferă mult prea mult. Ajutorul ar trebui să fie cu măsură. Guvernul austriac se teme de o reputație negativă, trecutul său obligă. Dacă nu se începe cu un ajutor mic, în scurt timp va exista o supraîncărcare atât pentru stat, cât și pentru refugiați.”
Din propria-i experiență, ea are câteva sfaturi pentru refugiați. “Oamenii trebuie sprijiniți, dar trebuie să li se dea și o anumită libertate, ca să adune experiențe în noul mediu.
Refugiații ar trebui să facă eforturi să învețe limba germană și să accepte ajutorul care li se oferă. Nu trebuie să aștepte ajutor, ci să încerce să se descurce, chiar dacă nu știu limba, așa cum am făcut noi. Lucrurile nu se petrec de la o zi la alta, dar trebuie să existe dorință. Localnicii trebuie să le ofere măcar o șansă”, a declarat românca.
