Lansarea acestui videoclip este o altă măsură de comunicare din partea Guvernului federal, în cooperare cu ţările de origine, pentru a face faţă afluxului de solicitanţi de azil provenind din Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.
Mesajul scurt metrajului este clar:”Vă distrug şi vă distrug şi familiile”. Familiile care și-au folosit economiile pentru a plăti traficanți de persoane ca să ajungă în zadar în Germania vor fi „ruinate” de pierderea economiilor lor.
În felul acesta ministerul vrea să-i ţină la distanţă pe imigranţii cu motive economice provenind din Balcani.
Avertismentul sună dramatic: „Nu vă ruinaţi şi nu vă ruinaţi familiile pentru contrabanda lor în Germania”. “Folosiți-vă în schimb meseriile pentru a contribui la dezvoltarea economică a patriei voastre”, continuă mesajul ministerului.
Filmul arată refugiați din Balcani îmbarcați într-un autobuz de poliție la aeroportul din Hamburg și trimiși acasă cu un zbor charter.
O voce pe fundalul acestei înregistrări video avertizează că toți cei trimiși acasă vor primi o factură imensă de plată a mii de euro pentru costurile deportării lor și vor avea interdicție pe viață să se întoarcă în Germania până când nu o vor achita, scrie presa germană, care citează o ştire a agenţiei de presă germane DPA.
Avertismentul continuă: căutarea unui loc de muncă în Germania nu este un motiv pentru obţinerea dreptului de azil. Iar şansele pentru persoanele provenind din Balcanii de Vest să obţină drept de azil sunt foarte mici. Un oficial german a declarat că Germania a înregistrat un record de 500.000 de solicitanți de azil de la începutul acestui an. (I.D)
Avertisment dur al Germaniei pentru solicitanţii de azil din B...Avertisment dur al Germaniei pentru solicitanţii de azil din Balcanii de Vest (VIDEO) ---> http://goo.gl/rnP8G6
Posted by MT News on Saturday, August 8, 2015