Bishop a spus, într-o declarație pentru Sydney Morning Herlad, că un veto din partea Rusiei ar însemna negarea dreptului la justiție pentru cele 298 de persoane decedate.
„Nu putem permite un veto în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite pentru a evita justiția. Suntem datori familiilor (celor decedați) și celor care încă suferă după pierderea celor dragi”, a spus șefa diplomației australiene, citată de agenția DPA și Agerpres.
Ministrul de Externe australian a respins declarația lui Vladimir Putin potrivit căreia este prematur și contraproductiv ca ONU să se pronunțe acum cu privire la crearea unui tribunal independent pentru cazul zborului MH17. „Dacă aceasta este îngrijorarea Rusiei, atunci mă aștept ca rușii să se abțină de la vot, dar eu voi pleda pentru o rezoluție adoptată în unanimitate. Dreptate amânată înseamnă dreptate negată. Suntem datori familiilor victimelor să continuăm ancheta penală cât mai rapid posibil”, a precizat Bishop.
Avionul Boeing-777, aparținând companiei Malaysia Airlines, care plecase din Amsterdam și se îndrepta spre Kuala Lumpur având 298 de persoane la bord, s-a prăbușit în estul Ucrainei la 17 iulie 2014, într-o zonă controlată de rebelii proruși.
Kievul și Occidentul susțin că aeronava a fost doborâtă de rebeli cu o rachetă sol-aer BUK, adusă de pe teritoriul Federației Ruse. Moscova neagă orice implicare, atribuind Ucrainei întreaga responsabilitate pentru această tragedie.
Kievul și Occidentul susțin că aeronava a fost doborâtă de rebeli cu o rachetă sol-aer BUK, adusă de pe teritoriul Federației Ruse. Moscova neagă orice implicare, atribuind Ucrainei întreaga responsabilitate pentru această tragedie.