Marea Britanie avertizează că extremiștii islamiști ar putea comite noi atacuri asupra stațiunilor turistice din Tunisia după ce un bărbat înarmat a ucis 39 de persoane, dintre care cel puțin 15 britanici, în cel mai sângeros atentat de acest fel din istoria modernă a acestei țări africane, relatează AFP, citat de Agerpres. Atacurile ar putea fi comise de „persoane individuale care nu sunt cunoscute autorităților și ale căror acțiuni se inspiră, datorită rețelelor de socializare, din cele ale grupurilor teroriste", a precizat astăzi Ministerul britanic de Externe, într-o nouă atenționare de călătorie.
În articole apărute duminică în publicații separate, ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, și șeful diplomației, Philip Hammond, au precizat că atacul din Tunisia va influența strategia de apărare și securitate a Marii Britanii în acest an și va întări determinarea Londrei de a combate ceea ce oficialii citați numesc discursul otrăvitor al extremismului islamist. Reamintim de peraţiunea orchestrată de jihadişti, din vinerea neagră care s-a derulat pe trei continente. Un bărbat a fost decapitat în Franţa, în Kuweit 25 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii într-o moschee, în timp ce în Tunisia numărul morţilor a ajuns la 39.
Gruparea Statul Islamic revendică atentatul din Tunisia
Gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat într-un comunicat dat publicității pe conturi jihadiste de Twitter atentatul sângeros comis vineri într-un hotel din apropiere de Sousse, în Tunisia, potrivit AFP. "Soldatul califatului (...), Abu Yahya al-Qayrawani (...) a reușit să își îndeplinească scopul în hotelul Imperial", omorând aproape 40 de persoane, "în mare majoritate cetățeni ai statelor alianței cruciate care luptă împotriva (...) califatului", afirmă documentul.
Textul menționează că atacul a vizat "cuiburi (...) ale desfrânării, viciului și apostaziei din orașul Sousse" și aceasta "în pofida măsurilor de securitate întărite în jurul acestor cuiburi vizate pe plaja Kantaoui". Atacul comis de un individ înarmat contra hotelului Riu Imperial Marhaba la Port el Kantaoui, la 140 de kilometri sud de Tunis și la periferia orașului Sousse, a făcut 38 de morți, potrivit unui bilanț încă provizoriu. Atentatul, cel mai grav din istoria recentă a unei țări, a lovit o țară care se confruntă cu creșterea amenințării jihadiste după revoluția din 2011. El a avut loc la trei luni după atacul sângeros contra muzeului Bardo din Tunis (22 de morți, dintre care 21 de turiști), revendicat de SI. Potrivit autorităților, teroristul se numește Seifeddine Rezgui, un tânăr tunisian originar din Gaafour (nord-vest), student la Kairouan (centru). El nu avea antecedente penale.