Nicolas e muzician, coproprietarul unui mic restaurant din Paris, L'Amarré. Vineri seara, era acolo, împreună cu soția sa, care face oficiile de gazdă, dar și preia comenzi, prezintă vinurile casei, acompaniază clienții la plecare, este omul-bun-la-toate, după cum ea însăși povestește într-o lungă postare pe Facebook. Este relatarea scrisă cu talentul scriitoarei și trăirile omului obișnuit confruntat cu teroarea.
Nicolas a ajuns subiect de presă pentru că și-a adăpostit în apartament clienții restaurantului, vreo 20, în momentul atacului de la restaurantul din apropiere, Casa Nostra. Povestea lui a fost rapid preluată și de presa din România, care precizează, la unison, ca Nicolas are origini românești.
Erou mai mult fără voia lui, Nicolas mărturisește că a reacționat rapid, după ce a auzit focurile de armă de la restaurantul de vizavi, spunându-le clienților săi să se ascundă sub mese și în spatele barului.
”Nu am vrut să văd oameni murind”, mărturisește, cu sinceritatea omului simplu, dar și a artistului care trăiește prin frumos și pentru frumos. Nicolas este muzician, în primul rând.
”Sunt muzician, am avut mai multe concerte în România. Nu am decât foarte puține legături cu familia originară din România, dar am concertat și la București, și în alte orașe din România”, ne-a declarat Nicolas. Rudele sale trăiesc mai mult în Franța și Elveția.
Deși nu vorbește românește, mărturisește că poate înțelege un text în limba română și, din vorbă în vorbă, descoperim că este și la curent cu schimbările care se tot produc în România, pe toate planurile.
Cum a fost vineri seară? ”Mai bine descrie soția mea, care este scriitoare”, îmi mărturisește, cu modestie.
Dar BBC descrie momentul în care Nicolas a decis că trebuie să facă mai mult pentru a-și proteja clienții. Nimeni nu știa unde este atacatorul, nimeni nu putea ieși din restaurant, așa că a decis să tragă storurile metalice și să-și ducă în apartamentul său cei 20 de clienți.
”Mulți abia își comandaseră mâncarea, așa că am dus niște mâncare și vin. Stăteam înghesuiți într-un hol mic, vorbeam, fumam”, a povestit Nicolas.
Pe la 4 dimineața, când poliția a transmis că oamenii pot ieși din casă, au plecat și clienții din apartamentul său. Și au descoperit dimensiunile ororii. Sânge și urme de gloanțe, apoi știrile îngrozitoare despre tot ce se întâmplase.
Soția lui Nicolas simte nevoia să scrie despre fiecare secundă din acea noapte.
”Când o salvă de zgomote metalice, parcă o mitraliere de petarde, ne-a făcut pe toți să tresărim, eram la casă, deci aveam un unghi bun către stradă. M-am deplasat către mijlocul sălii, mi-am dat seama, văzând gloanțe ricoșând și scântei ieșind, că nu erau petarde. Se auzeau țipete. Era un tip care trăgea, și confuzia s-a instalat instantaneu, așa că nici acum, când scriu, nu sunt în stare să-mi amintesc cronologia exactă a celor ce au urmat.
Bărbatul meu, marinar, și ale cărui reflexe sunt cele ale unui căpitan, în caz de urgență pe mare, are și acum reflexul cel bun, și le spune clienților să vină să se ascundă în spatele barului, cel care ne protejează de exterior. Auzim o femeie urlând.
Sună fiica mea, plângând, și terorizată, mă întreabă ce se întâmplă, că ferestrele camerei s-au zgâlțâit de la tirurile de pe strada Alibert, cu câteva minute înaintea celor de pe strada pe care ne aflăm noi”, relatează soția lui Nicolas. El îmi mărturisește că relatările ei despre viața în noile condiții vor continua.
Dar viața merge mai departe, așa că miercuri seară restaurantul L'Amarré se redeschide. ”E multă muncă, dar o facem”, îmi spune Nicolas.
Pe pagina de Facebook, asociatul lui Nicolas anunță clientela că restaurantul a fost autorizat pentru redeschidere, chiar dacă în cursul dimineții la Saint Denis a fost din nou agitație, o operațiune vizându-l pe ”creierul” atentatelor de vineri soldându-se cu moartea a trei persoane.
Miercuri, în Franța s-a înregistrat o premieră de nedorit. O femeie-kamikaze s-a detonat în cursul operațiunii antiteroriste.
La L'Amarré proprietarii invită clienții să ”celebreze viața”, la un pahar.
Soția lui Nicolas mărturisea, în textul său, că niciuna dintre persoanele înghesuite, pe jos, cu telefonul mobil în mână, pe holul din apartament nu a cunoscut războiul. ”Suntem cu toții neîncrezători, avem acea impresie că trăim o ficțiune în timp real, dar de-odată această expresie care mă oripilează, suprarealistă, capătă contur și da, trăim cu toții un moment care iese din orice realitate inteligibilă”. Da, probabil așa am descrie fiecare dintre noi noua realitate europeană, mai ales când președintele țării ne anunță că ”este război”. (Marina Constantinoiu)
{gallery}nicolas_sfintescu{/gallery}
