Cu voce înaltă, cu puternic accent rusesc, care în loc s-o dezavantajeze mai degrabă a evidenţiat-o, graseind muzical, Marina Voica a fost interpreta care, alături de Margareta Pâslaru ori Angela Similea (mai târziu), a dominat muzica uşoară românească a anilor 60-80, fiind extrem de îndrăgită de public, în general, şi de batalioane de bărbaţi, în special.
A dansat pe ritmuri spaniole, a cântat în ruseşte, a cântat în româneşte şi ne-a bucurat cu glasul său într-o vreme când noi, românii, nu aveam parte de prea multe bucurii.
S-a născut la 3 septembrie 1936, în orașul Ivanovo, URSS, ca Marina Nicolskaia, din părinți înstăriți care au încurajat-o, încă de mică, să se îndrepte spre muzică. Astfel, pe ea și fratele său Sașa, i-au dat la o școală de muzică, Marina la vioară și Sașa la violă.
La 6 ani deja o plictiseau orele de studiu la vioară și-o agasa faptul că ceilalți copii se joacă în curte și ea trebuie să exerseze. Mamei i se face milă și-o retrage de la școala de muzică, însă învață să se acompanieze singură la pian, pe când interpreta cu însuflețire cântece pionierești.
Tot la Ivanovo face liceul, pe care-l termină în anul 1954. Părinții se hotărăsc să o trimită la Moscova, la Institutul de Finanțe, care nu era deloc pe gustul „artistic” al Marinei, iar aglomerația metropolei o obosește și o stresează. Vroia înapoi la mama!
Doar că, în timpul facultății a pus ochii pe ea un coleg român, care nu stă pe gânduri și-o cere de nevastă. Era Marcel Voica, primul ei soț. Se căsătorește, termină facultatea și vine în România, unde lucrează o vreme la ADAS-Direcția Generală.
Într-o zi vede un film argentinian „Vârsta dragostei” cu Lolita Torres. De atunci, repertoriul și cântecele argentiniene și spaniole au devenit bază pentru stilul ei de interpretare. Într-o altă zi, o prietenă îi aduce în casă un tânăr, care lucra la televiziune, s-o asculte cântând.
Se așează la pian și cântă ceva din repertoriul Lolitei Torres, clănțănind castanietele și dansând prin cameră. După un timp, este invitată la o emisiune la Tv. Tânărul nu fusese altul decât regizorul Valeriu Lazarov. De aici a început totul....
Oamenii însă încep să o perceapă muzical cu adevărat după Revelionul Tv 1960, când, ea și Margareta Pâslaru, două fete-cucuiete tinere și frumușele foc, interpretau într-o noapte cu promoroacă la geam „Ninge, ninge, fulgi de zăpadă pe casă, pe stradă...”
Face carieră, câștigă concursuri și festivaluri și ia marele premiu la o ediție a Festivalului de la Mamaia cu piesa lui Ion Cristinoiu „Încredere”.
Divorțează de primul soț, se căsătorește cu Virgil Teodorescu și, în plină glorie, când cariera era la apogeu, pleacă în străinătate și cere azil politic.
Doar că, Virgil se îmbolnăvește grav (cancer) și este nevoită să se întoarcă împreună cu el în țară. Autoritățile n-o șicanează prea mult, însă nici aparițiile ei televizate n-au mai fost așa dese.
Anii au trecut, curentele muzicale s-au schimbat, apetitul românilor pentru muzica ușoară autohtonă la fel, vârsta și-a spus cuvântul și iată-o pe Marina Voica mutată (benevol) la Breaza, într-o căsuță cochetă și o grădină superbă.
Astăzi, îndrăgita cântăreață împlinește 88 de ani, aparent, rămânând la fel de jucăuşă şi vioaie, ca în urmă cu jumătate de secol.. Să-i urăm toate cele bune, o toamnă a vieții liniștită, zile senine, multă sănătate, şi să-i mulţumim pentru toate clipele de fericire pe care ni le-a dăruit. La mulți ani, Marina Voica!
