Astăzi este ziua ta - Majestatea Sa Margareta

26 Mar 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Majestatea Sa Margareta

Deşi a ales să nu folosească titlul de Regină, după moartea Regelui Mihai, născută din os domnesc, la 26 martie 1949, la Lausanne, Elveția, Majestatea  Sa Margareta  (prima fiică a fostului suveran Mihai I al României și a soției sale Anna de Bourbon-Parma) este Custodele Coroanei române şi cea care poartă pe umeri responsabilităţile şi destinul Casei Regale a României.

A fost botezată în credința ortodoxă de către Prințul Filip, Duce de Edinburg, rudă a familiei regale elene, principe consort al reginei Elisabeta a II-a.

Pe când avea numai trei ani, în vara anului 1952, a avut prima întâlnire cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la castelul Balmoral. De fapt, în vacanțele copilăriei se juca frecvent cu prinți și prințese, printre care cu Prințul Charles al Marii Briatanii și sora acestuia, Prințesa Anne a Marii Britanii.

Urmează școala în Italia, Elveția, apoi în Marea Britanie, la un internat potrivit rangului său. La 14 ani, întorcându-se în Elveția, urmează Liceul Francez, unde se îndrăgostește de filosofie.

Susține Bacalaureatul Francez, apoi petrece un an alături de bunica sa Regina Mamă Elena, care o încurajează să meargă la Universitatea din Edinburg, Scoția.

După absolvire, obține licența în Sociologie, Științe Politice și Drept Public Internațional (1974) și lucrează într-un număr de universități britanice, specializându-se în sociologie medicală și politici de sănătate publică.

În 1983 se alătură Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, unde lucrează la o companie de promovare în masă a programelor de agricultură, nutriție și eradicare a sărăciei. După trei ani, se alătură Frontului Internațional de Dezvoltare a Agriculturii.

În august 1989, când Europa de Est începe să fiarbă sub semnul schimbării, al ieșirii statelor din cleștele comunist, părăsește Organizația Națiunilor Unite pentru a se dedica în totalitate cauzei României.

Pe 18 ianuarie 1990, Principesa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, ajung la București călcând pentru prima oară pământul românesc după 40 de ani de exil.

Din vocație sau pentru că, de regulă, partea femeiască a familiilor regale din lumea largă se dedică acțiunilor și muncii de caritate, pe 9 august 1990, la Versoix, înființează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor și tinerilor cu probleme fizice sau materiale.

Pe lângă activitatea din cadrul Fundației, în 1997 și 2002, îl însoțește pe Regele Mihai în turneele ce au avut drept scop sprijinirea aderării României la NATO și Uniunea Europeană.

În 1996 se căsătorește cu actorul Radu Duda, urmând ca, din 2001, să locuiască la Palatul Elisabeta, angajamentele publice desfășurându-le în capitală, în țară și în străinătate.

În 1997, Regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale a României, iar pe 30 decembrie 2007, a desemnat-o drept moștenitoare a tronului, cu titlurile de „Principesă Moștenitoare a României” și „Custode al Coroanei României”. După moartea Regelui Mihai, Majestatea Sa Margareta a afirmat că va continua să servească interesele fundamentale ale României, cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui său, iar coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituţiile fundamentale ale statului, pentru progresul ţării, în cadrul UE şi al NATO.

Astăzi, Majestatea Sa Margareta împlinește 70 de ani. Să-i urăm sănătate multă și să aibă puterea de a-și duce mai departe cu înțelepciune menirea de moștenitoare a tronului cu tot ce derivă din această înaltă și responsabilă îndatorire. La mulți ani, Majestate!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră