Utilizatorii de telefonie mobilă care se deplasează în interiorul Uniunii Europene se vor bucura de eliminarea costurilor de roaming abia începând de la 15 iunie 2017, au anunțat Parlamentul European și Comisia Europeană, după încheierea unui acord preliminar în noaptea de luni spre marți între Parlamentul European și statele membre. Textul urmează acum să fie aprobat oficial de Parlamentul European și de Consiliu, scrie Le Monde.
În mai, Comisia Europeană a renunțat la planurile sale vizând eliminarea tarifelor de roaming începând din 2016, în urma obiecțiilor venite de la companiile de telecomunicații și de la mai multe mici state membre. Însă, un nou compromis a devenit necesar după protestele organizațiilor pentru protecția consumatorilor și ale Parlamentului European.
Europarlamentul român Renate Weber a notat, marți, pe pagina sa de Facebook, că ”este o rușine în felul în care s-au comportat Consiliul și statele membre înainte de alegerile din 2014 pentru Parlamentul European (și, implicit, pentru Comisie) privind renunțarea la taxele de roaming din 2015”.
”De bună credință, le-am promis oamenilor acest lucru. Din păcate, acum câteva luni, companiile de telefonie mobilă au dovedit că sunt mai puternice decât cetățenii Uniunii Europene și, prin mijloace doar de ele știute, au convins guvernele să nu accepte renunțarea la taxele de roaming din 2015. Acum s-ar spune că a fost acceptată renunțarea la taxele de roaming din 2017. Prețul plătit mi se pare însă foarte mare în lipsa unei definiții clare a 'net neutrality', ceea ce s-ar putea să aibă consecințe serioase în viitor”, mai scrie Renate Weber.
În controversata problemă a neutralității internetului, UE intenționează să solicite operatorilor de telecomunicații să ofere acces egal tuturor utilizatorilor, iar blocarea va fi permisă doar pentru contracararea atacurilor cibernetice sau în timpul perioadelor de supraîncărcare a rețelelor.