Astăzi, de Ziua Mondială a Mediului, mesajul este “7 miliarde de dorinţe. O singură planetă. Consumă cu grijă”. Un mesaj pe care, într-un interviu acordat în exclusivitate mariutuca.ro, Roxana Bojariu, coordonatorul secţiei de climă din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, punct focal naţional al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice, îl traduce astfel pentru români :
Nu planeta este cea care trebuie salvată, ci pe noi trebuie să ne salvăm. Felul în care noi consumăm resursele planetei pentru viaţa de zi cu zi îşi pune amprenta asupra evoluţiei noastre viitoare. Planeta se reechilibrează, cu sau fără noi. Sperăm să se reechilibrezecu noi, şi acesta este rolul nostru. Până la urmă o a doua planetă este greu de găsit, şi, în ciuda eforturilor care se fac, oricum nu ne este la îndemână. Aşadar, dacă asta este grădina noastră, e bine să avem grijă de ea. O facem pentru noi!
Reporter: Astăzi este Ziua Mondială a Mediului. Este un motiv de sărbătoare sau de îngrijorare având în vedere ultimele informaţii despre schimbările climatice?
Roxana Bojariu: E clar că trebuie să şi sărbătorim, dar trebuie să avem în atenţie şi problemele de mediu, mediu care ne aduce şi oportunităţi, dar şi provocări. Şi trebuie să le avem pe ambele în vedere atunci când discutăm despre Ziua Mediului.
Reporter: Care ar fi cea mai mare provocare la care omenirea, şi implicit noi, românii, trebuie să răspundă în perioada următoare?
Roxana Bojariu: După părerea mea de climatolog, cea mai mare provocare este schimbarea climei. E un fenomen global care are impact la toate nivelurile, ajunge inclusiv la nivelul comunităţii locale şi ajunge şi în viaţa noastră ca persoane. Şi atunci e vorba de un proces de restructurare a climei într-un context socio-economic care se restructurează şi el. De unde avem această complexitate în tot ceea ce ţine de schimbarea climei. Pentru că schimbarea climei presupune şi modificări şi în mediul biologic, dar şi modificări în societatea umană şi invers. Vedem că societatea umană a avut un aport important în schimbarea compoziţiei atmosferei şi prin asta în schimbarea climatică.
Valurile de căldură, seceta, temperaturile extreme vor fi mai frecvente
Reporter: Concret, ce înseamnă acest lucru pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor?
Roxana Bojariu: În primul rând, se restructurează tiparele vremii. Vremea, care până la urmă sintetizează clima, se modifică şi ea. Nu avem nu numai modificări graduale pe care le putem observa din calculele pe 30- 100 de ani, ci şi fenomenele extreme îşi modifică frecvenţa, intensitatea. De exemplu, într-o atmosferă mai caldă cu o cantitate sporită de vapori de apă, precipitaţiile sunt mai intense, în condiţiile schimbării climei, în general, mai ales pentru zonele continentale. Apoi avem modificări în structura anotimpurilor. Bineînţeles că extremele termice pozitive sunt cele mai frecvente şi vor deveni din ce în ce mai frecvente şi intense, valurile de căldură în sezonul cald vor fi din ce în ce mai intense şi mai persistente. Pe de altă parte, avem modificări în frecvenţa şi intensitatea secetelor. Experimentele numerice, dar şi datele de observaţie, arată că în anumite zone aceste secete vor fi mai intense, mai frecvente şi, bineînţeles, impactul asupra activităţilor socio-economice va fi mai puternic. Sunt modificări şi în extinderea stratului de zăpadă. Din păcate, stratul de zăpadă continental va deveni din ce în ce mai puţin extins, pe de o parte, şi grosimea lui scade în condiţiile schimbării climei ducând la modificări în procesele ce ţin de agricultură. Până la urmă stratul de zăpadă are funcţia lui în lucrările agricole.
Precipitaţiile mai intense sunt şi ele o problemă şi vin pe un teren deja modificat de noi, problema despăduririlor. Pentru România, experimentele numerice cu modele climatice regionale arată că intensitatea precipitaţiilor creşte în toată ţara în condiţiile modificării climei, dar mai ales la munte . Exact acolo unde despădurim, intensitatea precipitaţiilor creşte mai muilt şi, din păcate, asta înseamnă că efectul viiturilor cauzate de precipitaţiile în cantităţi mari, într-un timp scurt, este mult mai puternic. Deci, se amplifică efectul nedorit al viiturilor în condiţiile în care, în loc să avem grijă să avem păduri pe versanţi care să minimizeze efectul acestor precipitaţii, noi acţionăm, din păcate, în sens invers.
Reporter: Astfel de fenomene, ca efecte ale schimbării climatice, le-am simţit şi noi în ultimii ani. Ce este de făcut?
Roxana Bojariu: Da, deja schimbarea climei are loc. Simţim deja efectele, iar aceste efecte vor fi amplificate în viitor. Şi cineva îşi poate pune problema aşa: noi am schimbat deja clima şi trăim deja schimbarea, de ce să ne mai batem capul cu întâlniri globale să reducem emisiile de gaze? Da, e foarte important să avem deja resurse, chiar şi în al doisprezecelea ceas, pentru că aceste procese se pot amplifica necontrolat. Ce avem noi ne deranjează, necesită un efort de adaptare. Lucrurile se complică şi mai mult dacă se trece peste cele două grade celsius ca schimbare de temperatură medie faţă de nivelul epocii preindustriale. Deja aceste efecte nu mai pot fi controlate, în sensul că nu mai putem ţine pasul cu ele. De bine, de rău, acum avem posibilitatea să modificăm anumite lucruri. Chiar şi noi, ne putem schimba modul de viaţă.
Procesul este ireversibil şi trebuie luate măsuri urgente
Reporter: Procesul mai este reversibil?
Roxana Bojariu: Nu, nu mai este reversibil, dar poate fi înrăutăţit în aşa fel încât noi să nu mai ţinem pasul şi să dispărem ca specie. Din păcate, nu mai putem reveni la ceea ce a fost în înainte de 1750 când se consideră începutul noi ere industriale, dar putem măcar să rămânem la un nivel de schimbare care poate fi gestionat, care poate fi încă controlat. Putem lua măsuri şi să trăim cu această schimbare. Dar dacă schimbarea se amplifică mult mai mult şi foarte repede, nu vom mai putea să ne adaptăm. Capacitatea noastră este totuşi limitată. Noi, ca societate, vom fi puşi în faţa unor probleme pe care nu le vom mai putem rezolva. Şi atunci e clar că noi, ca specie, putem să dispărem de pe faţa pământului. Multă lume discută de schimbarea climei în sensul că să salvăm planeta. Nu, schimbarea climei ne aduce nouă, oamenilor, o problemă. Trebuie să ne salvăm pe noi. Pe lângă noi, şi alte specii de plante şi animale de care depinde existenţa noastră. Dar pînă la urmă noi suntem interesaţi în primul rând de evoluţie, să mergem mai departe pe scara istoriei. Şi noi suntem cei care trebuie salvaţi de efectele unei schimbării climatice ce depăşeşte o anumită intensitate.
Reporter: Se poate spune că am ajuns pe marginea prăpastiei?
Roxana Bojariu: Putem spune, da, că, am ajuns într-un punct în care fereastra de oportunitate în care mai putem face ceva, se închide. Fereastra asta de oportunitate înseamnă că, în câţiva ani, trebuie deja să luăm măsuri mult mai serioase de reducere a concentraţiei dioxidului de carbon şi a altor gaze cu efect de seră - metanul, oxidul de azot. Pentru că, dacă după 2020 nu am pornit pe această traiectorie masivă de reducere de emisii, deja lucrurile devin incontrolabile.
Reporter: Deci mai avem la dispoziţie 15 ani...
Roxana Bojariu: Chiar mai puţin pentru că e vorba de un fenomen global şi nu ajunge să faci reducerea de gaze de emisie în locul în care trăieşti, ci trebuie să existe un efort coerent, colectiv, global. De aceea e foarte important ca în locul protocolului de la Kyoto care a expirat să avem un nou tratat global şi bazele lui deja se pun. Multă lume speră ca la sfîrşitul anului, la Paris, să avem configurat acest nou tratat, cu ţinte foarte clare, controlabile, monitorizate astfel încât să putem ajunge la reduceri semnificative care să ne ţină sub 2 grade celsius ca schimbare a temperaturii medii globale faţă de nivelul preindustrial.
Reporter: Consideraţi că ţinta de a nu depăşi cu 2 grade celsius temperatura medei globală faţă de nivelul preindustrial este un obiectiv prea ambiţios sau este realizabil?
Roxana Bojariu: Am crescut ca temperatură cu aproape un grad- 0,8- în 2012 faţă de de acum 100 de ani. Deci suntem foarte aproape. Şi sunt zone cum e Arctica în care rata e dublă. Încă se poate să nu depăşim această creştere, dar va trebui un efort pe toate nivelurile, în primul rând global, pentru că problema e globală şi, dacă nu reuşeşti să convingi toate societăţile, toate statele să contribuie la diminuarea emisiilor cu efect de seră, nu ai sorţi de izbândă. Din păcate, suntem într-o situaţie în care toată lumea trebuie să contribuie, nu doar ţările dezvoltate aşa cum prevedea protocolul de la Kyoto.E adevărat că trebuie să existe mecanisme prin care să fie ajutate ţările mai vulnerabile, prin transfer de tehnologie, prin aşa numitul Fond verde, dar şi prin alte măsuri care să sprijine aceste ţări să facă faţă mult mai bine acestei provocări.
Apetitul pentru cireşe în toiul iernii contribuie la schimbarea climatică
Reporter: Noi românii, oamenii de rând, cum putem contribui fiecare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră? Ce am putea să facem fiecare dintre noi?
Roxana Bojariu: Putem să facem foarte multe şi aici stă şi provocarea, şi frumuseţea felului în care suntem prinşi în acest sistem global. Şi noi ca persoane putem face foarte multe şi de la fiecare persoană se poate ajunge la rezultate extraordinare. În primul rând, trebuie să ne modificăm modul de gândire. E vorba de o modificare culturală în sens mai larg. Să fim conştienţi că nu ne mai putem permite să consumăm în continuare oricît, orice. Resursele nu sunt inepuizabile, de orice fel ar fi ele, şi un consum responsabil este un lucru bun şi pentru bugetul personal. Înseamnă foarte mult pentru planetă, în general, adunat de la fiecare om. Să înveţi să ai un mod de viaţă în care să foloseşti ceea ce este local, ceea ce ţine de fiecare moment din an. Să mănânci cireşe în ianuarie o dată, de două ori poate fi interesant, dar pe de altă parte stai şi te gândeşti că acele cireşe au fost aduse cu avionul din Argentina, să zicem. Vă daţi seama câte emisii, ce amprentă de carbon a trebuit să punem în sistem ca să-ţi satisfaci un moft. Şi lucrurile acestea pot fi exemplificate foarte mult. Sunt multe ciudăţenii ale modului în care noi consumăm. Avem usturoi din China sau ceapă din Egipt. Din punct de vedere al amprentei de carbon, este foarte neliniştitor pentru o persoană care trăieşte în România. Aici avem un sistem extraordinar, foarte multe alimente, foarte multe opotunităţi şi totul e să ţii cu natura locului. În felul acesta trăieşti şi cu o amprentă mult mai mică de carbon. Dacă tot vorbim despre această cultură a consumului la care trebuie să renunţăm... e adevărat că suntem într-un caz particular. Până în 1989, am fost în extrema cealaltă. Ni s-a impus un tip de economie, ni s-a impus un anumit mod de viaţă, ne-au fost tăiate lucruri esenţiale. Tendinţa a fost să trecem în extrema cealaltă. Deci problema aceasta a consumului, care trebuie să fie raţional, e foarte importantă în resursa de energie şi apă. Şi o să vă dau un exemplu. Pentru generarea de energie se emite foarte mult dioxid de carbon în atmosferă. Putem prin economisirea de energie să ajungem până la urmă la o diminuare consistentă a emisiilor, dacă se adună de la om la om şi dacă devine un model cultural al locului. La fel şi resursa de apă. Să fii atent, atunci când eşti în baie sau speli vasele, să nu laşi robinetul să curgă, să stingi lumina atunci când nu ai nevoie, să foloseşti becuri ecologice care sunt deja o directivă europeană, să mergi cu bicicleta pe cât posibil. Din acest punct de vedere, Bucureştiul este un oraş extraordinar de neprietenos cu cei care vor să se deplaseze cu bicicleta. Nu doar bicicleta, ci şi transportul în comun ar trebui încurajat. Din păcate, ce văd eu acum în Bucureşti, şi vorbesc ca simplu cetăţean, se încurajează mersul cu maşina. Cei care merg cu mijloacele de transport în comun nu sunt o prioritate, aşa cum sunt în marile oraşe europene. Transportul în comun ar însemna foarte mult deoarece marile oraşe sunt şi cele care modifică cel mai mult atmosfera prin emisiile de gaze. Aici sunt concentrate. Transportul în comun, dacă ar fi eficient, ar putea să minimizeze foarte mult aceste emisii. Din păcate, transportul comun în Bucureşti nu este nici foarte civilizat, nici foarte comod, nici foarte raţional, şi de aici foarte multe probleme.
În partea de eficienţă energetică, aş vrea să accentuez. Din păcate, România dacă e să comparăm cu alte state din Europa, stă foarte prost. Consumăm foarte multă energie în multe sectoare ale vieţii fără a avea o eficienţă bună. Practic, consumăm de multe ori inutil. Şi lucrul acesta e valabil şi când se generează energie, şi când se produc diverse bunuri.
Noi ne-am îndeplinit pe hârtie ţintele de reducere de emisii de gaze cu efect de seră. Dar cum le-am îndeplinit? Prin recesiune, prin închiderea fabricilor. Atunci când vorbim de reducerea emisiilor, obiectivul nu este să trăieşti mai prost. Calitatea vieţii trebuie să rămână în primul plan. Atunci când vorbim despre adaptare la schimbarea climei, de modificare a modului de viaţă, asta nu înseamnă că vrem să tăiem consumul de energie şi să ne întoarcem în peşteri. Nici pe departe. Vrem să eficientizăm, vrem să avem energii care să nu fie atât de poluante. Deci e vorba de un salt în evoluţie, nu să mergem înapoi. Şi atunci economisirea de energie care să ducă la reducerea de emisii trebuie să se facă pe decuplarea de vechile tehnologii, pe decuplarea de carbon.
Energia, economisită într-un mod păgubos: prin recesiune sau prăbuşirea industriei
Reporter: Practic e nevoie de retehnologizare, care costă foarte mult
Roxana Bojariu: Da, dar compararativ cu beneficiile... şi revin la Bucureşti. Nu ar fi beneficii abstracte, la nivel global, ci am trăi mai bine aici. Şi sunt beneficii foarte concrete care ţin de sănătatea noastră, a locuitorilor. Apoi, trăim folosind tehnologia, nu renunţând la ea. Deci noi am „economisit” energie, pentru că a existat recesiunea economică, pentru că toată industria ne-a fost pusă la pământ. Dar nu aceasta este calea. Calea este să ajungi la un mod inteligent de a te dezvolta, şi nu folosind metode învechite, cu energii ce presupun emisii de gaze cu efect de seră, ci folosind energii regenerabile, tehnologii. Şi eficientizarea, economisirea e foarte mare, atunci când foloseşti astfel de energii. Inclusiv la resursa de apă. Şi asta înseamnă o calitate a vieţii mult sporită, cu costul reducerii emisiilor de gaze. Să nu avem reduceri de emisii doar pe hârtie, cum se laudă toţi că România şi-a atins şi răsatins ţintele de reducere de emisii. Nu şi le-a atins bine pentru că, dacă şi le atingea bine, însemna să decuplăm creşterea economică de folosirea acestor tehnologii care duc la aceste emisii de gaze cu efect de seră.
Reporter: Deci dacă plantăm doi pomi nu ne putem duce liniştiţi la culcare.
Roxana Bojariu: Nu, dar şi plantarea unor pomi are importanţa lui. Spaţiul verde e important pentru microclimatul local, pentru sănătatea locală. Marile oraşe au, printre provocările generale legate de schimbarea climei, una în plus - efectul de insulă de căldură a oraşului. Şi din această cauză, valurile de căldură au un efect mai amplificat, mult mai puternic asupra oamenilor. Din cauza mediului construit – asfaltul care izolează pământul de atmosferă, felul în care sunt construite clădirile, acestea reţin mult mai multă căldură în zona oraşului comparativ cu suburbiile sale - în mod normal, ai temperaturi mai ridicate în oraş, decât în zonele din afara lui. Această creştere datorată mediului artificial al oraşului se suprapune creşterii temperaturii generate de schimbarea globală şi, în oraşe, această creştere de temperatură este mult mai gravă, apar extremele termice, stresul termic. În oraşe, problema schimbării climei are efecte mult mai grave. Pe de o parte, pentru că avem aglomerări mari, avem foarte mulţi oameni concentraţi pe un spaţiu restrâns şi asta înseamnă o expunere mai mare la factorii de schimbare a climei şi înseamnă şi o vulnerabilitate mai mare, tocmai din cauza densităţii, a spaţiului construit fără să se fi gândit cineva la schimbarea climei. Schimbarea climei este o provocare ce intră în toate zonele vieţii noastre – de la persoana care îşi economiseşte resursele de energie, resursele de apă, care înceracă să trăiască în acord cu natura şi preferă produsele locale în sezonalitatea lor. Pe urmă, la nivelul comunităţii locale unde te poţi gospodări în aşa fel încât să minimizezi unele efecte negative ale schimbării climei. Şi la comunităţile locale mă refer la felul în care ai grijă de sistemul de canalizare, să nu-ţi tai pădurile din jurul localităţii, să stii să-ţi cureţi şanţurile. Toate acestea ţin de gospodărirea locală şi ele pot, într-o măsură destul de mare, să reducă din efectele negative. Să ştii unde să construieşti, ce materiale să foloseşti, spaţiul verde cum să-l administrezi. Provocarea este pe mai multe planuri. Vorbeam de insula de căldură a oraşului. Faptul că solul este izolat cu asfalt produce o accentuare a inundaţiilor rapide pentru că, practic, ca apa nu poate fi absorbită de sol. Suprafeţele din asfalt au impermeabilizat solul, iar impactul inundaţiilor este mult mai puternic. Trebuie să le construieşti în mod inteligent, să nu mai foloseşti asfaltul peste tot, ci piatra cubică. Această piatră cubică, care a fost scoasă din anumite zone din Bucureşti, era mult mai prietenoasă deoarece printre ele se scurgea apa, respira şi pământul. Apa evaporată din sol, în zilele foarte calde, are efect de răcire a atmosferei, funcţiona deci tăind extremele de temperatură. Cînd tai copaci şi, în general, renunţi la spaţiul verde din localităţi, şi nu faci decât să înrăutăţeşti situaţia.
Preocuparea românilor pentru mediu este reală
Reporter: Un sondaj IRES dat publicităţii la începutul lunii mai arată că 70% dintre români sunt preocupaţi de mediul înconjurător. În opinia dvs această preocupare este reală sau românii se înscriu în trendul modei eco?
Roxana Bojariu: Cred că este o preocupare reală. Îmi aduc aminte că la începutul anilor 90, când nu eram atât de conectaţi la modele globale, să spunem aşa, în România mişcarea ecologistă a avut succes. Au fost şi partide multe. E adevărat că apoi, din diverse motive, nu din cauza cetăţenilor care susţineau mişcarea, acestea au dispărut de pe scena politică. Dar preocuparea, se vede treaba, a rămas şi e un lucru extraordinar faptul că românul este conştient şi are această sensibilitate pentru problemele de mediu. Pentru că până la urmă această sensibilitate poate să contribuie foarte mult la decizia politică, în sensul bun. Altfel, fără presiune din partea cetăţeanului care deleagă puterile sale factorilor decizie, factorii de decizie nu sunt neapărat dornici să se bage în probleme atât de complexe, pe atâtea planuri, care cer un efort consecvent, sistematic, nu aşa din când în când, din patru în patru ani. Problemele legate de mediu, de schimbarea climei, sunt prin natura lor foarte complexe şi cer o abordare foarte coerentă, fără stilul uşor superficial şi fără fluctuaţii. Practic, trebuie să ai grijă în permanenţă pentru ca lucrurile să nu fie scăpate de sub control.
Reporter: La mitingurile împotriva defrişărilor ilegale numărul participanţilor nu a fost foarte mare. Credeţi că e nevoie de campanii de conştientizare privind protecţia mediului?
Roxana Bojariu: Problema conştientizării rămâne. Noi, în climatologie, suntem în situaţia în care facem cercetare, iar rezultatele noastre trebuie să ajungă rapid în societate. Şi venim mereu cu detalii, nuanţări pentru a lua măsuri concrete în diferite locuri. Dincolo de aspectul global, măsurile concrete se pot lua la nivel local. Trebuie să vii cu cifre, cu lucruri foarte concrete. Noi, pe lângă faptul că generăm cunoaştere ştiinţifică în continuu, trebuie să transmitem această cunoaştere către societate, iar cetăţeanul trebuie să aibă la dispoziţie această cunoaştere. Şi aici problema conştientizării este foarte importantă. Dincolo de sensibilitatea la problemele de mediu, este nevoie de o cultură, de ştiinţa mediului, o cultură generală, mult mai bine dezvoltată. Dar eu sunt totuşi optimistă pentru că nu trebuie să privim lucrurile doar în cifre absolute, să ne gândim că apetenţa românilor pentru a ieşi în stradă nu este una, în medie vorbind, dintre cele mai mari. Nu aş lua numărul românilor care ies la un miting ecologist ca un indicator absolut al interesului sau culturii de mediu. Aş privi lucrurile în evoluţia lor. Şi evoluţia arată bine. Numărul acesta, chiar dacă nu este foarte mare, comparativ cu alte ţări, cum este Germania, Franţa, totuşi tendinţa este crescătoare, vin din ce în ce mai mulţi oameni. Evoluţia asta este, pînă la urmă, lucrul foarte important.
Vara toridă din 2012 ar putea deveni regulă pentru perioada 2061-2090
Reporter: Într-un scenariu pesimist, ce ar însemna accelerarea încălzirii globale pentru România. E posibil să avem doar două anotimpuri, să rămânem fără rezerve de apă ceea ce duce automat la lipsa hranei?
Roxana Bojariu: Pe scenariul cel mai pesimist, am avea creşteri ale temperaturii mult mai mari. Nu e vorba numai de creşterea extremelor pozitive. Şi poate vă amintiţi ce a însemnat vara anului 2012 sau vara 2007. În vara lui 2012, am avut în mod sistematic temperaturi care ar fi normale pentru perioada 2061-2090. Acum trei ani, vara s-a remarcat prin numărul şi mai ales prin persistenţa valurilor de căldură caracterizate prin zile consecutive cu temperaturi maxime mai mari de 35 de grade C şi nopţi consecutive cu temperaturi minime mai mari de 20 de grade C, Atunci, şi seceta a bătut recordul din ultimele decenii, cantitatea de precipitaţii fiind mai mică cu 45% decât norma climatică.
Deci, ceea ce a însemnat atunci pentru noi o vară ieşită din toate canoanele climei pe care le ştiam din arhiva noastră meteorologică, practic ar însemna regula în perioada 2061-2090. Deci, aceea ar fi o vară normală. Ori, în jurul normei pot apărea fluctuaţii. Adică, temperaturile în lunile de vară ar putea creşte cu 4-5 grade peste ceea ce suntem obişnuiţi să considerăm a fi temperatură normală în perioada 1961-1990. Cantităţile de precipitaţii, arată experimentele numerice, se reduc mai ales în lunile de vară. Şi asta e o problemă, deoarece, climatic vorbind, atunci se înregistrează şi cantităţile cele mai mari – mai iunie, iulie. Reducerea lor în sezonul cald înseamnă probleme în agricultură pentru că atunci cerinţa de apă pentru grâu, şi mai tîrziu pentru porumb şi floarea soarelui este cea mai mare. Practic, culturile cu care suntem obişnuiţi acum ar avea un permanent stres termic şi un stres cauzat de lipsa de apă. Apoi, frecvenţa fenomenerlor extreme. Intensitatea precipitaţiilor, cum vă spuneam, mai ales în zonele de munte, va provoca viituri catastrofale, diminuarea stratului de zăpădă ce duce la diminuarea resurselor de apă. În cazul secetelor foarte puternice, lipsa apei afectează centralele hidroelectrice şi atunci riscurile se conjugă: în agricultură şi partea de alimentaţie, stresul termic în zonele urbane, inundaţiile rapide. Cam astea ar fi în mare lucrurile şi, din păcate, nu arată foarte bine în România, dar nu arată bine cam nicăieri. Însă aş încheia optimist în sensul în care putem face multe lucruri dacă înţelegem să ne dezvoltăm în mod inteligent, durabil, să economisim resurse şi nu să le împrăştiem peste tot. Inclusiv resursele noastre. Nu le mai dai pe doi bani, pentru că lipseşti generaţiile viitoare de nişte rezerve care ar putea face diferenţa între a te dezvolta sau a ieşi din istorie. Sunt lucruri cu care acum nu te poţi juca. Din păcate, nu văd această preocupare pentru un efort sistematic astfel încît să ne dezvoltăm chiar în condiţiile diferite ale unui climat global modificat. Avem o strategie naţională pentru climă şi acest lucru este pozitiv. A fost aprobată prin Ordin de ministru în iulie 2013, dar acum se lucrează la actualizări. Există un proiect foarte important între Ministerul Mediului şi Banca Mondială prin care prioritizează sectoarele şi măsurile care pot duce împreună atât la diminuarea emisiilor, cât şi la adaptare, şi asta într-un context de dezvoltare, nu de stagnare economică. Sperăm să mergem mai departe, acesta să fie doar începutul pentru că acest ciclu de adaptare trebuie continuat, strategiile şi planurile trebuie continuu actualizate şi prin actualizare, măsurat ce s-a făcut bine şi corectat unde se poate astfel încât aceste măsuri să fie cât mai convergente pentru ca să ai o dezvoltare durabilă cât mai bună. Şi noi, România, să mergem înainte pentru că există şi premise bune. Ne putem folosi de anumite lucruri care pot fi transformate în oportunităţi.
Schimbarea climatică va muta turiştii de pe Mediterană pe litoralul românesc
Reporter: De exemplu...
Roxana Bojariu: În bazinul mediteraneean, schimbarea climei va însemna clar o problemă pentru turismul care acum e în mare vogă pentru intervalul ăsta de vară clasică. Dar odată cu schimbarea climei acolo, în anotimpul de vară se poate ajunge la temperaturi care practic să nu mai permită turism de masă. Şi atunci, litoralul românesc ar putea fi o oportunitate. Şi acolo creşte temperatura, dar nu la acele valori la care ajunge în bazinul mediteraneean. Şi atunci, creşte pe de altă parte şi lungimea sezonului pentru că ai creşteri ale temperaturii şi primăvara, şi vara se prelungeşte un pic mai mult în toamnă în condiţiile schimbării climei.
Reporter: Şi cei care trebuie să ia decizii, ştiu acest lucru?
Roxana Bojariu: Ar trebui să ştie pentru că atât colegii mei, cât şi eu am menţionat faptul că există şi oportunităţi, dar ele trebuie clarificate din timp, folosite, fiind nevoie de o acţiune consecventă şi sistematică. Nu merge astăzi să te gândeşti să faci o chestie, mâine să te răzgândeşti, poimâine să uiţi. Nu, trebuie să mergi continuu. În acest domeniu nu poţi să fii superficial, să faci doar aşa din impulsuri, din patru în patru ani, aşa cum e ciclul electoral, cu entuziasme de moment. Nu, trebuie un mers sistematic, consistent să lucrezi cu specialiştii, să ţii cont de ei pentru că subiectul este foarte complex. Un specialist se construieşte în timp şi ai nevoie de multe domenii care merg împreună cînd vine vorba despre studierea climei. E nevoie nu doar de climatologi, ci şi de hidrologi, specialişti în agricultură, sociologi. Ne trebuie sociologi, economişti şi îi vedem într-o mică măsură că vin cu noi.
Reporter: Aţi pus accentul pe nevoia de sociologi. Care este rolul lor?
Roxana Bojariu: Pentru a identifica acele segmente de populaţie mai vulnerabile şi a încerca să găsească acele măsuri sociale care să poată să optimizeze, să transforme schimbarea într-o oportunitate. Dezvoltarea trebuie până la urmă să ţină seamă de provocările şi oportunităţile schimbării climei. Dar dacă economiştii stau separat în biroul lor, fără să-i intereseze subiectul... Nu am văzut foarte mulţi economişti de la noi care să fie interesaţi. Şi ar trebui. Ar trebui să vină împreună cu noi şi informaţia de la noi să ajungă la ei, iar ei să facă scenarii socio-economice, aşa cum noi facem scenarii climatice. În India, de exemplu, valul de căldură a afectat mai ales păturile sărace ale populaţiei. E o naţiune foarte vulnerabilă. Din păcate, aproape 2000 de oameni au murit acolo şi recomandările erau să nu se lucreze în anumite ore, dar de munca lor depindeau supravieţuirea lor, hrana lor zilnică.Nu puteai să-i spui omului să nu lucreze. Plus că nu aveau mijloace esenţiale, resursa de apă, nu mai spun de aer condiţionat sau alte asemenea lucruri care pur şi simplu nici nu pot fi luate în calcul. Dar, vedeţi în acest caz, din păcate, societăţile cu infrastructură slabă, slab organizate, administrate, sunt mult mai vulnerabile, şi aici este o problemă foarte mare. Pe de altă parte, există şi reversul. Dacă te organizezi, administrezi bine lucrurile în cetate, dacă ştii să ajuţi cetăţenii, să faci lucrurile să meargă, poţi să minimizezi multe dintre efectele nedorite.
