"Am auzit la telefon explozia. Au fost două explozii. Luana a luat-o la fugă. Au fost preluați de cei de la securitate și au fost băgați într-o cameră, culcați. Au stat cam 15 minute și acum sunt pe pistă. E un haos, au căzut tavanele, e fum. Fiica mea e speriată, dar era în regulă. I-au evacuat din aeroport pe nu știu ce tunele, i-au dus pe pistă. Am încercat să mai vorbesc cu ea, dar n-am mai reușit", a declarat Mircea Rednic într-o intervenție telefonică la RTV.
"Au fost două bombe în aeroport. Eram la check-in, aşteptam să-mi iau bagajul. Lumea a început să alerge în toate direcţiile. La plecări şi înainte de control s-a produs. M-a luat un domn de la securitate, m-a trimis în biroul lui. Eram 8 persoane acolo şi ne-a încuiat. Lumea a luat-o la fugă, speriată. S-au auzit apoi focuri de armă. Am alergat şi nu m-am uitat în jur. Eram disperată să ies mai repede, mi-e frică să nu alerg într-o zonă în care erau alte bombe. Acum sunt nişte ambulanţe, pompieri pentru că a luat foc un restaurant unde era una dintre bombe", a declarat Luana Rednic la Digi24.
Presa din Bruxelles a anunțat 11 morți și 25 de răniți în urma explziilor, care vin la patru zile de la capturarea lui Salah Abdeslam, principalul suspect al atacurilor de la Paris din noiembrie.
Cauza deflagrațiilor nu este clară deocamdată. Postul de televiziune britanic Sky News a anunțat că exploziile au avut loc în terminalul de plecări, în apropierea biroului companiei American Airlines.