Decid să trec cu căruciorul în dreptul ei, iar ea mă înformează într-o franceză stricată că i-a picat fetiței mele căciulița pe ochi. Îi răspund în limba noastră maternă. O întreb cum îi merge, cum se simte și la scurt timp îmi mulțumește că i-am oferit din timpul meu, ceea ce îmi dă încredere să o includ pe lista campaniei „Selfie cu un român al străzii din Paris” și să aprofundez discuția.
„Dacă ar înțelege cineva ce durere se ascunde în sufletul nostru și ce drame trăim, poate ne-ar privi altfel. Câteodată mi se face rușine că cerșesc și sunt conștientă că lumea din jur s-a săturat de noi. Însă nu am de ales. Tot ce îmi doresc e să strângem bani și să ne facem în Ploiești, locul de unde provenim, o bucătărie și o baie în casă. Îți jur! Toată lumea pleacă din România de sărăcie, crede-mă!”
Pentru lipsa ei de școlarizare (7 clase), maniera ei de a pune cuvintele într-o frază mă impresionează. Apoi, mai e și frumoasă. Are trăsături fine. Facem un selfie. Alina a iești mai bine ca mine în poză, e clar! Are doar 22 de ani, iar primul copil din cei trei l-a făcut la 14 ani, de rebelă ce-a fost. Cu același bărbat, însă. Amândoi cerșesc în același arondisment al Parisului. „Nici soțul meu nu lucrează aici. Dacă nu știi limba franceză este foarte greu să găsești un loc de muncă. Suntem de șapte luni aici și stăm într-o baracă în Saint-Denis (n.r. zonă limitrofă rău famată).” Acolo, în zona aceea de barăci și caravane, stau în mizerie, dorm în frig și-și spală copiii la lighean, cel mai adesea cu apă rece. Dar chiar și așa, în Franța se simt mult mai bine. De ce?! Pe România o consideră responsabilă pentru eșecul lor profesional și tot această Românie - zic ei - îi discriminează. În Franța nu se simt discriminați! Multitudinea de etnii, minorități și naționalități regăsite în Paris a mai șters în timp din sufletul francezului acest sentiment. „Câteodată vin, se pun în genunchi și îmi pupă copiii! Noi suntem murdari și jegoși, iar ei ne pupă și zic că suntem frumoși!” Eu însămi văd cu ochii mei asta! O doamnă îmbrăcată șic o salută de pe celălalt trotuar. „Uite, vezi, deja am prietene franțuzoaice?!”
Faptul că stă în stradă cu fetița ei alături mă tulbură. Se folosește de copilul ei pentru a primi mai mulți bani de la trecători? Cer explicații. „Lumea se întreabă de ce stau la cerșit cu fetița. Dar cu cine să o las? Pe cea mică în vârstă de doi ani și opt luni am lăsat-o în grija fetei mele de 7 ani. Nu puteam să le las pe amândouă cu cea mare.” Cumva, îi dau dreptate. Aici până și cetățenii cu pașaport franțuzesc, asigurați și cotizanți la bugetul de stat, primesc greoi un loc la creșele de stat sau la halte garderie (instituție de invățământ care îi găzduiește pe minori înainte de a fi dați la creșă). Cea mare însă va începe în curând școala. Îmi recunoaște că îi este frică să nu fie văzută de către cei de la Protecția copilului, de frică să nu-i ia fata. În rest, are doar speranța că Dumnezeu îi va îndeplini visul de a-și construi o casă mai mare în România. Atât!
„Mulțumesc că vorbești cu mine...”
Citiți și:
EXCLUSIV. Selfie cu un roman al străzii din Paris. Florentina: "România ne dăunează!"
