"Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova şi trei mandate de aducere, emise pe numele unor bărbaţi bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt din locuinţa unui bărbat ce se afla internat în spital, care ulterior a decedat", informează un comunicat al DGPMB.
În data de 2 noiembrie 2015, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul unui apartament ce aparţine unui bărbat ce se afla internat într-un spital, ca urmare a incidentului din 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv.
Cei trei bărbați identificați de polițiști au vârste cuprinse între 30 şi 38 de ani și sunt "cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională".
"În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că bănuiţii, cunoscând faptul că proprietarul apartamentului se afla internat în spital, au pătruns prin efracţie în locuinţă.
Din cauza stării precare de sănătate a victimei şi ulterior decesului acesteia, aceasta nu a putut fi audiată.
La data de 25 februarie a.c., au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi ridicate obiecte vestimentare, mai multe instrumente ce ar fi putut fi folosite la săvârşirea infracţiunii, cartele telefonice şi telefoane mobile, persoanele implicate fiind conduse pentru audieri la sediul Secţiei 15 Poliţie", se mai arată în comunicatul Poliției.
Cei trei au fost reținuți, sunt cercetați pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, și urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.