În urma deliberărilor, magistraţii CCR au admis cu majoritate de voturi excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului" din Codul de procedură penală este neconstituţională.
"Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate. De asemenea, sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor", se arată într-un comunicat al CCR.